Tiraspolul vrea să şantajeze Chişinăul prin introducerea asigurării obligatorii pentru automobile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Decizia Tiraspolului de a introduce asigurarea obligatorie pentru automobilele înregistrate pe teritoriul Republicii Moldova reprezintă o problemă inventată de separatişti pentru a şantaja Chişinăul în procesul de negocieri. Concluzii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii „Fabrika” de la postul de televiziune „Publika TV, transmite IPN.

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe, Victor Juc, a opinat că Tiraspolul va folosi acest instrument în procesul de negocieri. „Guvernul separatist de la Tiraspol vrea să demonstreze că Transnistria este o entitate, ca să se impună astfel pentru a fi luaţi în serios. Cred că e bine că au fost reluate negocierile dintre Tiraspol şi Chişinău. Cu toate că tot mai multe voci susţin că aceste negocieri Chişinăul ar trebui să le poarte cu Moscova. Dar exemplul Ucrainei ne-a demonstrat că nu au dreptate. Totodată, la aceste negocieri Chişinăul nu trebuie să se comporte ca un pompier, care intervine doar atunci când arde ceva. Chişinăul trebuie să-şi schimbe comportamentul”, a spus Juc.

Vadim Vieru, reprezentant al Asociaţiei „Promo-Lex”, susţine că Tiraspolul urmăreşte două scopuri prin introducerea asigurării pentru automobile înmatriculate pe teritoriul Republicii Moldova. „În primul rând, Tiraspolul urmăreşte scopul de a complecta cumva bugetul auster. Al doilea scop este de a face presiuni în procesul de negocieri. De fiecare dată, când încep negocierile dintre Tiraspol şi Chişinău, administraţia separatistă din regiunea transnistreană creează, de obicei, o problemă, ca apoi să poată şantaja Chişinăul. Aşa au procedat şi cu şcolile cu predare în limba română şi cu fermierii, care nu au acces la terenuri. Cred că şi de data aceasta Chişinăul va ceda, aşa cum a făcut de mai multe ori”, a opinat juristul.

Vitalie Gămurari, expert în drept internaţional, la fel este de părerea că problema asigurării automobilelor va fi folosită de către Tiraspol pentru a face presiuni asupra Chişinăului. „Este greu de aşteptat ceva din acest dialog. Mai multe probleme ce ţin de Transnistria nu au fost soluţionate. Chişinăul nu are o strategie bine conturată privind relaţia cu Tiraspolul şi de obicei se comport ca un pompier, intervine doar atunci când apare o problemă”,  a declarat expertul.
 

Mai multe pentru tine:
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”