Tiraspolul contrazice Chişinăul: Energia electrică procurată din Ucraina va fi mai scumpă decât cea de la Cuciurgan VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Autorităţile de la Tiraspol anunţă că decizia Chişinăului de a semna un contract de furnizare a energiei electrice din Ucraina nu înseamnă deloc că energia electrică va fi mai ieftină, aşa cum au afirmat oficialii moldoveni în motivarea câştigării licitaţiei de către partea ucraineană.

Potrivit responsabililor din regiunea transnitreană, problema ar fi că în contractul de livrare a energiei electrice din Ucraina către Republica Molova (malul drept al Nistrului) nu a fost inclus costul de tranzit pe teritoriul Transnistriei. Dacă acesta va fi introdus, aşa cum insistă malul stâng al Nistrului, necontrolat de Chişinău, tariful la energie electrică ar putea fi mai scump decât cel anunţat de Chişinău, cu un adaos la cei 50,2 de dolari pentru 1 MWh agreaţi cu Ucraina.

Mai mult ca atât, Tiraspolul se plânge că din cauza faptului că Centrala de la Cuciurgan nu mai vinde energie electrică, asta ar putea ameninţa securitatea energetică din întreaga regiune, fiind vorba de Ucraina, Transnistria şi Republica Moldova.

Într-un reportaj realizat de presa din regiunea transnistreană se spune că Chişinăul nu ar fi inclus intenţionat preţul pentru tranzitarea energiei electrice a teritoriului Transnistriei, deoarece refuză să-l plătească. 

În plus, Tiraspolul ar fi transmis deja autorităţilor de la Chişinău un proiect al contractului de tranzit a energiei electrice prin regiunea transnistreană, unde este indicat preţul pe care îl va achita malul drept al Nistrului. Preţurile au fost aprobate de „Guvernul” Transnistriei în anul 2016.  

Dacă Moldova nu va oferi un răspuns, până pe 10 aprilie, privind intenţia de a achita pentru tranzit, Tiraspolul nu garantează că energia electrică va ajunge pe malul drept al Nistrului fără întreruperi de program.

Amintim că de la 1 aprilie 2017, Republica Moldova nu mai cumpără energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, dar de la staţiile energetice ucrainene. 

În urma unei licitaţii, la care Moldova a avut de ales între oferta Centralei de la Cuciurgan (deţinută de compania gigant din Rusia Inter RAO EES) şi „DTEK Trading” (Ucraina, deţinută de omul de afaceri ucrainean Rinat Ahmetov), Chişinăul, prin intermediul SA Energocom a pledat pentru oferta părţii ucrainene, încheind un contrat pe perioada 1 aprilie 2017 - 31 martie 2018.

„Oferta SA „Energocom” a fost agreată de operatorii reglementaţi datorită preţului mai avantajos oferit – 50,2 de dolari pentru 1 MWh. Centrala de la Cuciurgan, în prima rundă de negocieri a propus preţul de 58,5 dolari pentru 1 MWh, diminuându-l în cea de-a doua rundă până la 54,4 de dolari”, se spune într-un comunicat de presă al Ministerului Economiei de la Chişinău.

Regiunea transnistreană riscă să aibă pierderi economice considerabile, din cauza faptului că Republica Moldova nu va mai procura, cel puţin pe perioada unui an, energie electrică de la Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, fapt ce îngrijorează Tiraspolul. 

Centrala de la Cuciurgan este cea mai mare întreprindere de pe teritoriul regiunii, dar şi unul dintre agenţii economici care contribuie cel mai mult la bugetul Transnistriei prin plata de impozite. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie