Timofti spune „Nu“ plebiscitului. Ce cred analiștii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Timofti

Ideea PSD privind organizarea unui referendum pentru aderarea Moldovei tratatele de constituire a Uniunii Euroasiatice contravine vectorului european, susţine şeful statului.

Aceasta a fost replica preşedintelui Republicii Moldova Nicolae Timofti, dată social-democraţilor, după ce l-au rugat acum o lună să semneze un decret prin care să fie organizat un referendum privind aderarea ţării noastre la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice, de formare a teritoriului vamal unic şi de constituire a Uniunii Vamale.

PSD a adresat solicitarea şefului statului după ce Comisia Electorală Centrală a respins această iniţiativă. Atunci CEC a constatat că circa 85% din cele peste 230.000 de semnături adunate s-au dovedit a fi false. Nu doar asta l-a făcut pe preşedinte să se expună împotriva referendumului. „Nicolae Timofti este de părere că prin inițierea unui astfel de plebiscit se urmărește blocarea proceselor de integrare europeană, destabilizarea situației politice din țară și polarizarea continuă a societății", a transmis mesajul şefului statului purtătorul său de cuvânt, Vlad Ţurcanu.

Şi deputaţii comunişti au cerut convocarea pe 13 septembrie a unei şedinţe extraordinare a Parlamentului, pentru a stabili o dată pentru referendumul de aderare a țării noastre la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan.

„O guvernare care a funcţionat în Moldova vreme de două cicluri parlamentare a putut să implementeze ideea de aderare la un spaţiu economic vamal unic estic, ceea ce nu s-a întâmplat. În martie 2005, toate grupurile parlamentare au convenit că Moldova trebuie să se dezvolte în baza proiectului de integrare europeană. Faptul că o grupare politică, după ce a ajuns în opoziţie din 2009, şi-a schimbat discursul, e altceva", a mai spus Vlad Ţurcan.

„Vectorul Moldovei trebuie dictat de voinţa poporului. Iată de ce vrem să aflăm părerea oamenilor. Să decidă cetăţenii care este vectorul ţării noastre. Cel mai bun barometru de opinie este anume un astfel de plebiscit", a replicat deputatul PCRM, Sergiu Sârbu.

Și părerile analiștilor sunt împărțite. „Prin răspunsul său, președintele neagă dreptul poporului de a-și expune voința prin referendum, prevăzut în Constituție. Pentru că partidele din AIE nu au un mesaj comun, aspirațiile europene se diminuiază. Până la urmă, ține de dreptul unor formațiuni să ofere oamenilor vectorul geopolitic pe care și-l doresc", este de părere Bogdan Țârdea.

„Majoritatea populaţiei are o idee foarte vagă despre acest referendum. Să nu uităm că un procentaj foarte mare din moldoveni vrea totuşi integrea în UE. Este evident că, în aceste condiții, participarea la plebiscit va fi una inconștientă", a comentat Anatol Țăranu.

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare