Testul HIV poate fi făcut gratuit la toate centrele medicilor de familie din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doritorii de a face testul HIV gratuit se pot adresa la toate centrele medicilor de familie din municipiul Chişinău. În capitală a fost lansată iniţiativa de încurajare a testării la virusul HIV „Test Drive”, cu implicarea instituţiilor publice municipale şi a reprezentanţilor din mediul privat, proiect realizat de asociaţia obştească „Iniţiativa Pozitivă”, transmite IPN.

Măsura are drept scop ţinerea infecţiei sub control şi prevenirea noilor cazuri de îmbolnăvire. Prezent la evenimentul de lansare, primarul capitalei, Ion Ceban, a invitat echipa de la Primărie să se alăture campaniei şi să se testeze la HIV, pentru a arăta că suntem responsabili şi că gestul funcţionarilor publici va servi drept exemplu pentru ceilalţi membri ai comunităţii. Edilul a îndemnat cetăţenii să dea dovadă de toleranţă faţă de persoanele HIV pozitive sau cele bolnave de SIDA, pentru că situaţia poate fi ţinută sub control prin tratament, iar oamenii respectivi pot duce o viaţă obişnuită, alături de ceilalţi membri ai societăţii.

„Chişinăul este oraşul nostru al tuturor. Respectiv, atitudinea noastră unii faţă de alţii trebuie să fie una incluzivă, iar abordările pozitive. Trebuie să fim cât mai toleranţi şi prin exemplu propriu să demonstrăm acest lucru. Toate acţiunile care le întreprindem constituie o modalitate de a investi într-un prezent şi viitor sigur şi sănătos al locuitorilor noştri”, a mai spus Ion Ceban.

În anii 2020 - 2021 a fost aprobat Planul Municipal de Acţiuni pentru Prevenirea şi Controlul HIV/SIDA, Infecţiilor cu Transmitere Sexuală, Tuberculozei şi Hepatitei Virale, cu sprijin financiar de la bugetul municipal, care cuprinde obiective, sarcini şi activităţi specifice de informare şi prevenire, precum şi indicatori de performanţă.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi