Tânărul care a comis două omoruri în Soroca va petrece 20 de ani după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de 21 de ani a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru dublu omor şi tâlhărie. Acesta şi-a recunoscut vina şi a solicitat judecarea cauzei în procedură simplificată, ceea ce i-a redus din termenul pedepsei.

Tânărul a comis prima crimă la data de 20 aprilie 2019, la miez de noapte, după ce consumase alcool. În timp ce trecea pe lângă gospodăria unui locuitor al satului vecin, Visoca din Soroca, acesta şi-a exprima dezacordul că primul ar fi aprins lumina afară. Mai exact, tânărul a pretins că gospodarul ar fi făcut-o cu scopul ca să-l recunoască pe tânăr. Gospodarul, însă, nu i-a luat în considerare pretenţia acestuia şi, în rezultat, tânărul a intrat la el în gospodărie şi l-a lovit de mai multe ori cu toporul în cap, ceea ce a dus la decesul imediat al bărbatului cu vârsta de 71 de ani.

Infractorul s-a refugiat de la locul faptei în oraşul Soroca, unde se adăpostea într-o casă părăsită, aşa cum fusese dat în căutare de către autorităţi. Cetăţenii l-au raportat la poliţie, în baza anunţului publicat de oamenii legii pe reţelele de socializare, însă nu înainte ca acesta să comită a doua crimă, într-o altă localitate.

După două săptămâni, tânărul a comis o a doua crimă, din care a rezultat şi a treia. De aceasta dată în satul de baştină, Mălcăuţi, Soroca. Astfel, acesta a pătruns în casa unei locuitoare cu vârsta de 77 de ani, dar nu înainte ca să-i debranşeze gospodăria de la energia electrică şi conexia telefonică. Odată pătruns în casă, a lovit-o pe victimă în mod brutal, a legat-o cu un şiret pe care-l avea pregătit din timp şi-i cerea bani. Aceasta, însă, a refuzat să-i ofere banii ceruţi, s-a eliberat şi a reuşit să părăsească locuinţa. Totuşi, infractorul a ajuns-o şi a lovit-o cu cuţitul, în regiunea gâtului, iar victima a murit pe loc.

Tânărul de 21 de ani tocmai revenise în sat, după satisfacerea serviciului militar, cu o lună înainte să comită primul omor. Acesta locuia într-o casă părăsită, după ce se certase cu tatăl, care a rămas să locuiască cu fratele mai mic. Proaspătul rezervist intenţiona să plece din ţară la mama sa, care lucra în Europa. Această intenţie însă necesita acoperire financiară pentru perfectarea actelor necesare, iar tânărul nu s-a încadrat în câmpul muncii, dar a ales să obţină bani prin metode ilegale şi antisociale, ceea ce a dus la condamnarea lui de către instanţa de judecată, la solicitarea procurorilor.

Potrivit legii penale, în cazul în care persoana îşi recunoaşte vina şi cere judecarea cauzei în baza probelor deja disponibile, fără cercetări suplimentare, instanţa de judecată aplică o pedeapsă cu termen redus.

Sentinţa a fost pronunţată la data de 27 noiembrie curent şi este cu drept de atac.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort