Studiu: Republica Moldova trebuie să rămână cu un sistem parlamentar

Republica Moldova trebuie să îşi menţină sistemul actual de guvernământ şi nu ar trebui să introducă un sistem bazat pe alegerea directă a preşedintelui ţării de către cetăţeni şi sporirea puterilor sale. Formele de guvernământ care presupun concentrarea unui nivel sporit de putere în mâinile preşedintelui sunt contraproductive pentru ţara noastră, relevă un studiu realizat de către Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO).

Potrivit studiului, schimbarea modului de alegere a preşedintelui poate plasa Republica Moldova în rând cu ţările cu un nivel mai redus de democraţie în care şeful statului are atribuţii extinse atât asupra Parlamentului, cât şi asupra Guvernului. Astfel indexul puterii prezidenţiale ar fi foarte înalt, iar aceasta ar reprezenta o evoluţie nedorită pentru statul nostru deoarece contravine spiritului sistemului parlamentar actual.

Autorii menţionează că din punct de vedere constituţional preşedintele are deja un nivel disproporţionat de larg de atribuţii, în comparaţie cu alte state central europene ce au forme de guvernământ similare cu cea a Republicii Moldova. Astfel, modificarea procedurii de alegere a preşedintelui prin votul direct la momentul actual poate cultiva repetarea confruntărilor preşedinte-premier-Parlament din anii 2000. În plus, nu adaugă valoare calitativă funcţionalităţii sistemului de guvernământ. Un nivel mai sporit al puterilor şefului statului nu ar contribui la eficientizarea prestaţiei executivului şi în special la promovarea reformelor şi în implementarea programului de guvernare.

Risc de regim autoritar

Despre acest lucru vorbeşte însăşi experienţa anterioară a Republicii Moldova. În perioada 1996-2000 toate iniţiativele de creştere a atribuţiilor preşedintelui au creat instabilităţi politice şi s-au soldat cu confruntări politice, au dat jos premieri la perioade scurte de timp, iar reformele au fost doar iniţiate şi operate parţial, fiind foarte fragmentate.

Studiul relevă, de asemenea, faptul că ţările cu atribuţii ridicate ale preşedintelui au tendinţa de a aluneca spre regimurile prezidenţiale autoritare, în timp ce ţările cu democraţie stabilă sunt cele în care conducătorii statului au prerogative reduse. Din acest punct de vedere, în cazul Republicii Moldova sunt relevante perioadele 1996-2000 şi 200-2009 când deţinătorii sau pretendenţii la funcţia prezidenţială mai degrabă au uzat de această platformă pentru acumularea de noi forţe politice sau au subminat procedeele democratice constituţionale, decât pentru realizarea anumitor reforme.

Reminiscenţe sovietice

Experţii CReDO susţin că soluţia „magică” a „conducătorului puternic de la centru” care echilibrează partidele corupte şi Parlamentul incapabil, promovată şi în perioada de faţă, este o formă de exploatare a percepţiilor şi sentimentelor postsovietice privind „personalitatea cu calităţi deosebite” nebazată pe probe şi experienţe concrete din alte state. Realizatorii studiului sunt de părere că preşedinţii puternici contrariază consolidarea partidelor politice puternice, reducând astfel oportunitatea formării cabinetelor stabile şi longevive. Astfel de şefi de stat înlocuisesc sistemul democratic şi subminează Parlamentul ca instituţie democratică principală, cum s-a întâmplat între anii 2000 şi 2009.

Autorii studiului menţionează că linia de argumentare folosită de autorii iniţiativelor privind alegerea directă a preşedintelui ţării şi delegarea de noi puteri pentru el, deşi populară, este mai degrabă de factură populistă. Mai mult ca atât, promotorii actuali ai schimbării modalităţii de alegere a preşedintelui reproduc întocmai discursul din 1996 şi 1999, perioade în care preşedinţii de atunci pledau pentru sistemele prezidenţiale în defavoarea sistemului echilibrat preşedinte–Parlament.

Soluţia: independenţa instituţiilor publice

Cercetarea subliniază faptul că identificarea acestei soluţii ca fiind rezolvarea problemei integrităţii partidelor politice, scandalurilor de corupţie sau progresului lent în calitatea vieţii şi creşterii economice este o eroare. Asfel, soluţiile pentru problemele cu care se confrunta societatea la capitolul încrederii în scădere în instituţiile publice, calitatea guvernării, încrederea foarte joasă în partidele politice sau influenţa puternică a centrelor oligarhice nu se află în zona schimbării sistemului de guvernamânt ci ţin de funcţionalitatea şi independenţa instituţiilor publice.