Studiu: Funcţionarii cu probleme de integritate continuă să activeze şi chiar sunt avansaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Jumătate dintre funcţionarii cu probleme de integritate continuă să activeze în funcţii publice şi chiar sunt avansaţi. Concluziile respective sunt formulate în studiul „Reacţia instituţiilor publice la investigaţiile jurnalistice: autosesizări multe, rezultate puţine”, prezentat de către Asociaţia Presei Independente (API) şi portalul Moldova Curată, transmite IPN.

Autorii cercetării constată lipsa voinţei politice de a-i exclude din serviciul public pe funcţionarii cu probleme de integritate, în unele cazuri aceştia chiar sunt avansaţi în pofida faptelor semnalate în investigaţiile jurnalistice profesioniste. Experţii atenţionează şi asupra numărului redus de sancţiuni aplicate funcţionarilor pentru nedeclararea averilor şi intereselor personale.

În studiu au fost documentate reacţiile autorităţilor la faptele descrise de jurnaliştii de investigaţie în perioada 2014-2017 referitoare la integritatea persoanelor cu funcţii publice. Autorii au constatat că jumătate dintre persoanele vizate în cele 32 de cazuri de rezonanţă semnalate continuă să activeze în funcţiile deţinute şi nu au suportat consecinţe, iar în 8 cazuri chiar au fost avansaţi.

În condiţiile în care, în multe domenii, în special în sectorul judecătoresc, există prevederi legislative şi normative referitoare la reputaţia ireproşabilă a angajaţilor, acestea nu se respectă, iar singura soluţie rămâne a fi voinţa politică sub forma unui angajament puternic de a face ordine în  instituţiile publice, renunţând la funcţionarii cu probleme de integritate, consideră autorii studiului.

Din cele 24 de controale efectuate în această perioadă după investigaţiile jurnalistice de fosta Comisie Naţională de Integritate (CNI) şi Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), doar 10 s-au încheiat cu sancţiuni.

În cazul CNI, o parte dintre cauze au fost clasate deoarece instituţia nu a verificat efectiv averile declarate de subiecţi, ci doar faptul dacă acestea au fost declarate în modul corespunzător şi dacă datele indicate în declaraţiile de venituri şi proprietăţi corespund cu cele din bazele de date oficiale (Agenţia Servicii Publice etc.), fără să fie verificată diferenţa dintre valoarea bunurilor şi veniturile legale ale persoanei.

De asemenea, în unele cazuri, persoanele au rămas nesancţionate contravenţional sau penal din cauza expirării termenului de prescripţie. Totodată, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) nu a manifestat până în prezent interes să verifice, în limitele domeniului său de activitate, semnalele transmise de presă privind finanţarea netransparentă a partidelor şi campaniilor electorale.

Experţii îndeamnă instituţiile de control, prevenire şi combatere a corupţiei – ANI, CNA, Procuratura anticorupţie ş.a. - să pornească verificări în baza investigaţiilor jurnalistice care includ probe şi documente şi indică asupra unor fapte ilegale ale funcţionarilor publici. Instituţiile ar trebui să anunţe public despre acţiunile întreprinse, oferind astfel opiniei publice dovezi clare de voinţă reală de a combate corupţia şi a promova integritatea în sectorul public.

Autorii studiului recomandă reprezentanţilor societăţii civile să-şi asume funcţia de monitorizare a modului cum instituţiile de stat reacţionează la dezvăluirile din investigaţiile jurnalistice, expediind solicitări de informaţie sau chiar denunţuri, fapt care ar obliga instituţiile statului să vină cu o reacţie. 

Mai multe pentru tine:
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”