Stela Grigoraş: Legislaţia muncii se ajustează conform standardelor UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii doi ani, legislaţia naţională în domeniul muncii a fost modernizată în conformitate cu standardele UE. Modificările operate vin să asigure echitate pentru toate părţile implicate în raporturile de muncă. Declaraţia a fost făcută de către ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Stela Grigoraş, în cadrul unui seminar dedicat reformei legislaţiei muncii, transmite IPN.

Stela Grigoraş a comunicat că, pe lângă modificările deja operate, a fost elaborat şi un proiect de lege menit să transpună directiva europeană care se referă la concedierea colectivă. Proiectul va fi prezentat Guvernului pentru aprobare până la sfârşitul anului curent.

Sergiu Morari, şef de direcţie la minister, a precizat că pe parcursul acestui an au fost promovate trei legi care aduc modificări şi completări la Codul Muncii. Pe majoritatea s-a atins un compromis între partenerii sociali. Modificările vizează implicit transpunerea a patru directive europene în legislaţia naţională şi vin să îmbunătăţească climatul social, dar şi climatul de afaceri.

Fabien Schaeffer, manager de proiecte în cadrul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a spus că reforma în domeniul muncii este benefică pentru toţi: angajatori, angajaţi, sindicate, deoarece va aduce o productivitate mai mare a muncii. Această reformă este necesară deoarece în legislaţia Republicii Moldova încă mai există elemente sovietice, care o împiedică să atragă investiţii străine şi să creeze locuri de muncă decente. 

„Trebuie să existe şi un dialog social, aşa încât patronii să găsească angajaţi, iar angajaţii să aibă un salariu decent pentru a trăi decent. Progresele în domeniul muncii ar trebui să continue cu noţiunea de „flexicuritate”, adică flexibilitate şi securitate, iar ţările europene sunt modelul spre care trebuie să se mişte Republica Moldova”, a spus Fabien Schaeffer.

Vladislav Caminschi, directorul executiv al Confederaţiei naţionale a Patronatului din Republica Moldova, crede că unele dintre prevederile care există în legislaţia muncii încă sunt depăşite, dar este de acord că îmbunătăţirile trebuie să se facă fără a aduce dezavantaje salariaţilor.

Sergiu Sainciuc, vicepreşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, a remarcat că la baza Codului Muncii, în varianta actuală, stau 40 de convenţii europene. Sergiu Sainciuc a făcut referire la un raport al Forului Economic Mondial, care poziţionează legislaţia muncii pe locul 11 într-o listă de 16 impedimente în faţa atragerii investiţiilor în Republica Moldova. Potrivit sindicalistului, pentru a schimba lucrurile se cere eliminarea impedimentelor care preced în această listă legislaţia muncii. Este vorba în special de corupţie şi instabilitate politică.

Înaltul consilier UE în domeniul politicilor de ocupare a forţei de muncă, Nijole Mackeviciene, a remarcat că Acordul de Asociere ratificat de Republica Moldova urmăreşte implicit asigurarea echităţii pentru cei angajaţi şi cei neangajaţi în câmpul muncii, responsabilităţi potrivite de pentru angajatori, reforme în domeniul educaţiei şi formării profesionale, dar şi eliminarea barierelor în calea ocupării forţei de muncă.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele