Ştefan Gligor, critic la adresa PAS: Ceea ce vedem contravine declaraţiilor anterioare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Gligor

Preşedintele Partidului Schimbării, Ştefan Gligor, spune că declaraţiile anterioare ale PAS contravin acţiunilor la care societatea asistă astăzi. Potrivit lui, reforma justiţiei ar putea să eşueze din cauza lipsei unei viziuni mai complexe din partea guvernanţilor. Gligor a criticat decizia PAS de a numi şeful CNA pe criterii politice, subliniind că această instituţie şi-a demonstrat ineficienţa şi ar trebui lichidată, notează IPN.

Liderul Partidului Schimbării spune că nu poate da o notă mare activităţii actualei guvernări, întrucât pe majoritatea domeniilor puterea se dovedeşte a fi ineficientă în lupta cu sistemul.

„Ministerul de Interne este o dezamăgire de 97%. Tot ce vizează reglementarea diferendului transnistrean este nesatifăcător, în ceea ce priveşte reforma justiţiei nu există nicio claritate cum au de gând să redreseze dezastrul din instituţia procuraturii şi sistemul judecătoresc. Vedem un început de proces de asumare de răspundere politică pentru anumite instituţii care, pur şi simplu, trebuie lichidate pentru că nu şi-au justificat existenţa, cum ar fi CNA”, a spus Ştefan Gligor în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.

Gligor califică drept o lipsă de viziune, decizia PAS de a modifica procedura de numire a şefului CNA, acesta fiind numit de Parlament la propunerea a cel puţin 20 de deputaţi.

„Ceea ce vedem contravine declaraţiilor anterioare. Direcotrul CNA este numit de Parlament pe criterii politice. Dacă în 4 ani PAS pierde puterea, pentru că aşteptările oamenilor sunt enorme, următoarea guvernare va mulţumi PAS-ului pentru CNA. Viziunea nostră este că CNA, Procuratura Anticorupţie, PCCOCS, trebuie lichidate şi să creăm o singură instituţie care să vizeze corupţia mare, să angajăm fie şi oameni neexperimentaţi, dar integri şi talentaţi. Şansa pe care o are PAS, numărul de mandate, nu se vor mai repeta în următorul deceniu, dacă ei astăzi eşuează, altă şansă în următorul deceniu nu va fi”, a mai spus Gligor.

Recent, Parlamentul a constituit comisia de evaluare a activităţii CNA, condusă de deputatul PAS, Lilian Carp. În termen de 30 de zile aceasta ar urma să prezinte plenului raportul privind rezultatele activităţii CNA în perioada 2016-2021. Potrivit prevederilor legale noi, dacă activitatea CNA obţine calificativul „nesatisfăcător” şeful instituţiei urmează a fi revocat din funcţie.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi