Štefan Füle: „Sper că la finalul acestui an sau chiar mai devreme cotele pentru vinurile moldoveneşti vor fi scoase“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate Štefan Füle FOTO: Arhivă

Comisarul european a reiterat, la Chişinău, mesajul de susţinere al Uniunii Europene pentru ţările din Parteneriatul Estic care se confruntă cu presiuni în cale lor spre UE.

„Partenerii noştri trebuie să fie liberi să poată alege singuri calitatea relaţiilor pe care vor să le aibă cu vecinii lor. Orice presiune ce ar veni de oricunde şi care ar avea legătură cu iniţierea sau semnarea Acordului se Asociere cu UE este inacceptabilă. Principiul solidarităţii nu este un principiu vid. Vom susţine ţările care vor deveni victime al acestor presiuni nejustificate“, a declarat oficialul european.

Totodată, referindu-se la recenta propunere a Comisiei Europeane adresată Consiliului şi Parlamentului European de a elimina restricţiile tarifare şi cantitative pentru vinurile moldoveneşti, oficialul amenţionat că speră că aceasta se va întâmpla în curând. „Sper că la finalul acestui an sau chiar mai devreme cotele pentru vinurile moldoveneşti vor fi scoase“, a conchis Štefan Füle.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie