Stanislav Pavlovschi a demisionat din funcţia de ministru al Justiţiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO IPN

Stanislav Pavlovschi a depus cerere de demisie din funcţia de ministru al Justiţiei în Guvernul condus de Maia Sandu. După revocarea lui Stanislav Pavlovschi, prim-ministrul a înaintat propunerea ca în această funcţie să fie numită Olesea Stamate, transmite IPN.

Într-o postare pe Facebook, Stanislav Pavlovschi menţionează că a primit propunerea de a deveni ministru al Justiţiei de la conducerea Blocului ACUM ca pe o mare onoare. Şi a considerat că va fi capabil să schimbe în bine multe lucruri în acest domeniu. Însă, în perioada lucrului asupra Planului de Acţiuni în domeniul justiţiei, a identificat mai multe incompatibilităţi de caracter personal, care, din păcate, potrivit Constituţiei, fac imposibilă activitatea sa în calitate de membru al Guvernului.

„Fiind un jurist cu experienţă de mai mult de 39 de ani, dintre care şase ani şi jumătate în calitate de judecător la Curtea Europeană, eu tratez Constituţia ca pe un lucru sfânt, care trebuie respectat cu stricteţe. Noi, cei care facem parte din Partidul Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, din Blocul ACUM am declarat şi am probat prin acţiuni concrete, că suntem diferiţi de cei care au fost măturaţi de la putere de voinţa suverană a poporului Republicii Moldova şi că legea pentru noi este mai presus de toate. Anume din aceste considerente, eu nu am căutat diferite chichiţe legislative, ca să mă menţin cu orice preţ în funcţia de ministru şi am hotărât să înaintez doamnei prim-ministru Maia Sandu declaraţia mea de incompatibilitate şi încetare a funcţiei de membru al Guvernului”, susţine Stanislav Pavlovschi.

La scurt timp, premierul Maia Sandu a anunţat că o propune pe Olesea Stamate să fie numită în funcţia de ministru al justiţiei. „Doamna Stamate a fost până în prezent preşedinte al Asociaţiei pentru Guvernare Eficientă şi Responsabilă. Este licenţiată în drept, magistru în studii europene avansate la Colegiul Europei şi avocat. Are experienţă vastă în domeniile justiţie, afaceri interne şi reforma administraţiei publice centrale. Îi mulţumesc că a acceptat propunerea de a face parte din echipa guvernamentală şi îi doresc mult succes în activitate”, menţionează Maia Sandu într-o postare pe Facebook.

Pentru ziua de luni, 24 iunie, este programată depunerea jurământului de către noul ministru al justiţiei, Olesea Stamate, iar ulterior va avea loc prezentarea echipei de la Ministerul Justiţiei.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două