Spitalul Republican din Moldova a cheltuit jumătate de milion de euro pentru un dispozitiv pe care nu-l poate folosi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Clinic Republican din Republica Moldova a cumpărat un aparat medical care costă peste jumătate de milion de euro şi care nu poate fi folosit pentru pacienţi.

Dispozitivul medical a fost cumpărat cu acordul autorităţilor în achiziţii publice, încălcând normele legale, constată un raport al Curţii de Conturi. Statul a dat bani pentru procurarea lui, dar pentru investigaţii şi consumabile nu a găsit bani. Astfel, aparatul medical este mutat dintr-un spital în altul, informează Sănătatea INFO.

Spitalul Clinic Republican a câştigat un proiect de investiţii în valoare de peste 7,6 milioane de lei, bani care urmau să fie plătiţi de Comisia Naţională de Asigurări în Medicină. Din aceşti bani trebuia să fie amenajată o încăpere şi să fie cumpărat un echipament de electrofiziologie pentru moldovenii cu probleme de inimă. 

Astfel, Spitalul Clinic Republican a încheiat cu frunizorul un contract în valoare de 9 milioane de lei, adică jumătate de milion de euro, la cursul valutar de atunci. Mai mult, conform contractului, spitalul s-a angajat să suporte cheltuieli suplimentare de livrare, taxe de import, de transport şi diferenţe ale cursului valutar. Pentru acestea s-au mai adăugat încă 1,8 milioane de lei.

Deşi s-a angajat să cheltuie mai mulţi bani decât avea, administraţia spitalului decide peste trei luni să dea „cu titlu gratuit” echipamentul care a costat o avere Institutului de Cardiologie. Acolo, aparatajul a fost pus în funcţiune abia la sfârşitul anului trecut, în luna decembrie.

Cel mai grav este, însă, că aparatul pare să fie inutil pentru pacienţi. Nu că n-ar exista bolnavi pentru care acesta să fie necesar, ci pentru că investigaţiile şi consumabilele sunt foarte scumpe, mai scrie sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!