Spitalele din Republica Moldova ar putea ajunge sub control parlamentar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de deputaţi propun ca orice reorganizare de spitale să treacă aprobarea Legislativului. Astfel, susţin ei, va fi asigurată o mai mare transparenţă în domeniul sănătăţii.

Directorii de spitale vor putea fi aleşi doar pentru două mandate consecutive a câte cinci ani, registrul de stat al spitalelor, aflat în gestiunea Ministerului Sănătăţii, va putea fi modificat numai cu acordul Parlamentului, iar fondatorii de instituţii medicale publice vor avea posibilitatea să le reorganizeze cu management comun, sub formă de consorţium. Toate aceste prevederi figurează în proiectul Legii Spitalelor, iniţiat de către deputatul Valentina Stratan şi preşedintele comisiei parlamentare protecţie socială, sănătate şi familie, Vladimir Hotineanu.

„Toate ţările vecine au câte o lege a spitalelor, numai noi nu. Ministrul Usatâi a avut o idee bună de a face un consorţium din spitalele din cartierul Mălina Mică, dar n-a fost înţeles. Proiectul pe care l-am propus vine să ofere cadrul juridic necesar acestui demers“, spune Vladimir Hotineanu. Parlamentarul adaugă faptul că în acest registru sunt incluse toate instituţiile spitaliceşti care sunt susţinute direct din bugetul de stat, dar şi cele finanţate din fondurile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Democrata Valentina Stratan susţine că proiectul de lege înregistrat în februarie este, de fapt, unul mai vechi, care a fost completat acum doar cu prevederile ce ţin de registrul spitalelor.

„Am considerat că acest proiect va pune la punct mai multe probleme de ordin juridic ce ţin de reorganizarea sistemului de sănătate. Prin anexa referitoare la registrul spitalelor, procesele vor decurge mai transparent şi vom putea face o analiză a instituţiilor sanitare publice, în termeni de rentabilitate“, precizează parlamentara, menţionând că Ministerul Sănătăţii nu a prezentat până acum vreo strategie de reformare a sistemului medical.

Atribuţii extinse pentru deputaţi

Potrivit specialiştilor în sănătate, proiectul de lege intră în conflict cu Codul Civil, în ceea ce priveşte rolul fondatorului instituţiilor sanitare, iar Parlamentul îşi atribuie competenţe ce ţin de Ministerul Sănătăţii, cum ar fi managementul spitalelor.

„Dacă această lege va fi aprobată, înseamnă că fiecare modificare a numărului de paturi dintr-o instituţie medicală şi orice decizie a unui director de spital va trebui să treacă prin Parlament. E un nonsens. Proiectul este luat copy-paste din legislaţia românească, unde spitalele sunt finanţate de la buget. În Moldova, spitalele sunt instituţii publice autonome“, precizează Andrei Mecineanu, coordonator de programe la Centrul pentru Politici şi Analize în Sănătate.

„Îmi vine greu să înţeleg prevederea referitoare la limitarea la două mandate pentru directorii de spitale, deoarece dacă un manager dovedeşte că e incapabil să conducă un spital, sunt alte pârghii de a-l elibera din funcţie“, afirmă şi fostul viceministru al Sănătăţii, Mihai Magdei.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!