Spînu şi Kulminski pleacă la Moscova pentru a discuta livrarea gazelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprim-ministrul Andrei Spînu, ministru al infrastructurii şi dezvoltării regionale, va merge la Moscova împreună cu vicepremierul pentru reintegrare, Vladislav Kulminski, pentru a discuta cu privire la livrarea gazelor. Reprezentanţii Guvernului precizează că vor pleda pentru prelungirea, cel puţin pentru un an, a contractului de livrare a gazelor în condiţiile actuale, transmite IPN.

„Reafirm că poziţia Moldovei în cadrul acestor discuţii va fi prelungirea contractului în baza condiţiilor avute pentru anul 2020-2021. Suplimentar, vom discuta despre datoriile istorice, acumulate, inclusiv despre implementarea Pachetului energetic III”, a declarat Andrei Spînu într-o conferinţă de presă.

Vicepremierul afirmă că nu există riscuri cu privire la începerea sezonului de încălzire, deşi  confirmă că presiunea în reţeaua de gaze a scăzut. Însă această situaţie nu este critică, spune el.  Andrei Spînu a mai spus că a fost deja elaborat mecanismul pe care îl vor aplica autorităţile pentru compensarea eventualelor creşteri de tarif. Acesta prevede două acţiuni: plafonarea preţului care poate fi inclus în tariful calculat de ANRE şi compensarea sumelor din facturi pentru cei mai vulnerabili la această creştere.

Legat de vizita sa în Polonia, Andrei Spînu a declarat că autorităţile sunt în căutare de alternative pentru a diversifica sursele din care pot fi achiziţionate gazele naturale. La mai multe întrevederi, a discutat despre starea de urgenţă în care se află Moldova, dar şi perspectiva de a colabora pe termen lung în ceea ţine de procurarea gazelor din diverse surse.

În aceeaşi conferinţă, vicepremierului Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe şi integrării europene, a menţionat că în rezervoarele Ucrainei există volume de gaze care aparţin unor companii europene şi acestea pot fi procurate. Republica Moldova nu necesită cantităţi atât de mari raportate la scară europeană. Din acest considerent, pentru Moldova pot fi disponibile volume de gaz din regiune.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort