Soţia şefului Securităţii de la Tiraspol a venit la întâlnire cu ambasadorul Rusiei la Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Galina Antiufeeva, deputat în sovietul suprem de la Tiraspol şi soţia şefului Securităţii din „republica moldovenească nistreană“, generalul Vladimir Antiufeev, a participat azi la Chişinău la o reuniune a reprezentanţilor asociaţiilor ruseşti. La întrunire, neanunţată presei, a fost prezent şi ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzmin.

La discuţii, care, potrivit surselor noastre, au început la ora 14.30, au mai participat Oleg Babenco, deputat comunist, şi Valeri Klimenko, liderul Mişcării „Ravnopravie“, formaţiune politică pro-rusă.

Reuniunea s-a desfăşurat cu uşile închise la Centrul de Cultură Rusă din Capitală până aproape de ora 18.00. Klimenco, care a ieşit printre primii de la întâlnire, a declarat că Galina Antiufeeva n-a fost prezentă la Chişinău în calitate de deputat. „Ea este şi liderul comunităţii ruşilor din Tiraspol. Am discutat despre predarea limbii ruse în Moldova şi problemele compatrioţilor ruşi“, a spus Klimenko.

Şi ambasadorul Valeri Kuzmin a declarat că la reuniune s-au discutat doar „probleme ce  ţin de activitatea asociaţiilor etno-culturale ale concetăţenilor ruşi“. 

FOTO: Galina Antiufeeva, cu un veteran sovietic

Întrunirea a avut loc la câteva ore după ce un grup de combatanţi moldoveni au pichetat sediul Ambasadei Federaţiei Ruse cerând implicarea diplomaţilor Moscovei întru eliberarea primarului de Corjova, Valeriu Miţul, şi a consilierul din această localitate Iurie Coţofan, răpiţi ieri de miliţia lui Smirnov.

Ambasadorul Kuzmin a refuzat însă să comenteze arestul celor doi cetăţeni moldoveni. „Nu vă adresaţi mie. Mâine urmează să aibă loc o întâlnire a reprezentanţilor părţilor, la sediul OSCE, întrebaţii pe ei“, a spus diplomatul rus. Cât despre pichetare, acesta a  spus: „Toţi au dreptul la protest, dar prima dată aud că ei mi-ar fi cerut audienţă.“

Nu este prima dată când deputaţi separatişti vin nestingheriți la Chişinău. Ba mai mult, ei deţin şi cetăţenie a Republicii Moldova, deşi sunt contra reintegrării ţării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă