Sofia Vicoveanca a colindat deţinutele unui penitenciar din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

120 de deţinute de la Penitenciarului nr. 7 din satul Rusca, raionul Hânceşti, au asistat la un concert de zile mari, susţinut de cântăreaţa de muzică populară din România Sofia Vicoveanca.

Îndrăgita cântăreaţă le-a colindat şi le-a oferit în dar femeilor care-şi ispăşesc pedeapsa câte o carte care îi poartă semnătura. Este vorba de o culegere de proză, poezii şi desene în creion, inspirate din viaţa artistei.

După spectacol, condamnatele au avut parte şi de o masă cu dulciuri.

Evenimentul s-a desfăşurat pe 23 decembrie, cu sprijinul unei organizaţii religioase din ţară.
 

Mai multe pentru tine:
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Ilie Bolojan s-a întâlnit cu ministrul de Externe al Israelului, Gideon Sa’ar. Ce s-a aflat pe agenda discuțiilor
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ilie Bolojan l-a primit la Palatul Victoria pe Bartolomeu I: „I-am transmis calde mulțumiri pentru că poartă în rugăciune și binecuvântări România”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali