Socialiştii, îngrijoraţi de reţinerea unui „deputat” din Transnistria: El este un oponent convins al unionismului şi aderării la NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md

Partidul Socialiştilor îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu reţinerea unor persoane politice şi activişti civici din regiunea transnistreană. Este vorba despre Oleg Horjan, deputat în organul legislativ al autoproclamatei republici, şi câţiva dintre prietenii săi.

Într-o adresare publică către administraţia transnistreană, PSRM menţionează că Oleg Horjan este cunoscut ca un adevărat patriot, manifestă respect faţă de trecutul istoric, este adept al identităţii moldoveneşti, integrării eurasiatice şi relaţiilor de prietenie cu Federaţia Rusă. Totodată, este şi un oponent convins al unionismului şi aderării la NATO.

„Partidul Socialiştilor condamnă cu vehemenţă manifestările de violenţă sub orice formă, în special faţă de colaboratorii organelor de drept. Suntem convinşi că fiecare persoană trebuie să aibă dreptul de a-şi exprima liber poziţia politică şi de a organiza proteste paşnice”, se spune în adresare. Formaţiunea face apel de schimbare a măsurii preventive şi de eliberare a persoanelor reţinute.

Oleg Horjan, la 6 iunie, a fost lipsit de imunitate şi reţinut în izolatorul de detenţie preventivă din Tiraspol. El este învinuit de organizarea, pe 2 iunie, a unui miting neautorizat „împotriva guvernării” (regimului separatist de la Tiraspol, n.r.). După protest, şapte persoane, printre care şi fiul deputatului, au fost reţinute. Aceştia au primit între 5 şi 15 zile de arest pentru organizarea neautorizată a mitingului.

Pe 5 iunie, până la arest, într-o conferinţă de presă la Chişinău, Oleg Horjan declara că autorităţile din Transnistria s-au lansat în „curăţarea” terenului politic, încălcând dreptul cetăţenilor la libera exprimare.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor