Socialiştii cer bani pentru plata datoriilor salariale la CFM

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Socialiştii din Parlament îi solicită majorităţii parlamentare să vină cu rectificări la buget şi să aloce bani pentru achitarea datoriilor la salariile angajaţilor întreprinderii de stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM), transmite IPN.

În timpul şedinţei Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe, la care s-a discutat noul proiect al Codului Transportului Feroviar, liderul PSRM, deputatul Igor Dodon, a spus că oamenii trebuie ajutaţi, pentru că nu mai au din ce trăi.

„Poate să veniţi cu rectificarea bugetului. Să găsim surse să alocăm suplimentar la CFM. Dacă nu se isprăveşte administraţia, să alocăm din buget bani, să majorăm capitalul social al întreprinderii de stat, dar să ajutăm salariaţii”, a declarat Igor Dodon.

Proiectul noului Cod al Transportului Feroviar urmează a fi supus dezbaterilor în şedinţa plenară a Parlamentului. Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale precizează că infrastructura feroviară va aparţin în continuare statului, iar serviciilor de tracţiune, transport pasageri şi marfă vor putea fi prestate de operatori privaţi. Proiectul prevede şi instituirea Autorităţii Feroviare ca organ de monitorizare a sectorului. Instituţia va implementa şi realiza politicile în domeniul transportului feroviar şi va garanta siguranţa feroviară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele