Slusari: Moldovagaz încearcă să inducă o stare de panică în societate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandru Slusari

O încercare de a induce societăţii o stare de panică şi de a slăbi poziţiile autorităţilor de la Chişinău în timpul negocierilor cu Gazprom. Astfel califică fostul vicepreşedinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, solicitările tot mai dese venite din partea Moldovagaz privind economisirea gazelor naturale, notează IPN.

Alexandru Slusari spune că Moldovagaz ar acţiona, în contextul crizei gazelor naturale cu care ne confruntăm, mai degrabă, în interesul Federaţiei Ruse. Potrivit lui Slusari, întreprinderea la care Gazprom deţine 50% din acţiuni ar pune presiune pe autorităţile de la Chişinău pentru a le determina să cedeze în faţa Moscovei.

„Toate comunicatele de presă care vin ca din mitralieră de la Moldovagaz, nu ştiu dacă cuvântul Moldova mai este relevant aici, au menirea să aducă panică, încercându-se să se slăbească poziţiile Republicii Moldova în negocierile cu Gazprom. Pentru oameni este clar cum stau lucrurile, toţi au înţeles că Gazprom a recurs la tactica sa tradiţională de şantaj. Nu putem vorbi despre o relaţie comercială, pentru că este vorba de două companii care sunt administrate de la acelaşi punct de comandă – Gazprom şi Moldovagaz. Este o problemă politică ce trebuia să fie rezolvată între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Federaţiei Ruse”, a spus Slusari în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit reprezentanţilor guvernării, criza energetică cu care ne confruntăm este o consecinţă a politicii defectuoase avute de fostele guvernări în raport cu Moscova.

Deputaţii PAS spun că Guvernul Gavriliţa se confruntă acum cu problemele moştenite de la fostele guvernări şi cu datorii care s-au acumulat de zeci de ani.

„Această problemă vine ca urmare a deciziilor proaste pe care le-au luat conducătorii Republicii Moldova acum 15-20 de ani, care s-au gândit doar la ziua de astăzi, lăsând datorii pe care trebuie să le plătim acum. Problema cea mare a fost diversificarea surselor, am fost dependenţi mereu de o singură sursă. Problema cea mare a guvernelor precedente este că n-a creat acea infrastructură de alternativă”, a spus deputatul PAS Virgiliu Pâslariuc.

Potrivit comentatorilor politici, toată retorică creată în jurul lipsei unui nou contract de achiziţie a gazului rusesc are menirea de a induce în societate o stare de panică, acesta fiind şi unul dintre elementele războiului hibrid.

„Ani în şir Republica Moldova a fost condusă de forţe care au acţionat ca nişte agenţi de influenţă ai Federaţiei Ruse. Avem două dimensiuni aici, una politică şi una tehnico-comercială. În ultimele săptămâni, s-au developat personaje care jubilează pe acest subiect, care încearcă să arunce acest subiect stric în sfera politicului, iar toată această situaţie s-a transformat într-un război hibrid informaţional”, a spus comentatorul politic, Vlad Ţurcanu.

Printr-un comunicat de presă, Moldovagaz a solicitat consumatorilor casnici să dea dovadă de responsabilitate civică şi să reducă temporar consumul de gaze naturale. Moldovagaz solicită oamenilor deconectarea sistemelor individuale de încălzire pe perioada absenţei de acasă, dar şi limitarea consumului gazelor naturale în scopul pregătirii sau încălzirii hranei şi a apei. De asemenea, consumatorilor noncasnici li se cere identificarea posibilităţilor de trecere la surse alternative de combustibil.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort