Sindicatele din educaţie solicită majorarea burselor de studii cu 20%: Este necesar pentru ca elevii şi studenţii să se poată alimenta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Majorarea burselor de studii cu 20%, începând cu 1 ianuarie 2017. Este unda dintre revendicările Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, care a anunţat proteste din 17 ianuarie. Majorarea solicitată se referă atât la studenţi, cât şi la elevii din învăţământul profesional tehnic.

Preşedintele Consiliului General al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, Dumitru Ivanov, a declarat pentru IPN că bursele pe care le ridică studenţii şi elevii sunt foarte mici. 

„Cum poţi să trăieşti din bursa pe care o primesc studenţii acum? Sau numai posmagi să cumperi? Majorarea burselor este necesară pentru ca elevii şi studenţii să se poată alimenta. Bursa actuală nu acoperă cheltuielile, pentru că vedeţi cum galopează preţurile?” a menţionat Dumitru Ivanov.

Potrivit liderului sindical, statul trebuie să depună eforturi ca bursa să fie mărită. Elevii şi studenţii trebuie să primească bursa pe care o merită. 

„Noi puteam să cerem mai mult, dar ne gândim  de unde vor fi majorate aceste burse. Şi acele 20% ne gândim că le vor adăuga mai mult universităţile din fondurile proprii, decât statul”, a remarcat preşedintele Consiliului Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei.

Totodată, vicepreşedinta Federaţiei, Nadejda Lavric, a precizat că reprezentanţii Guvernului au promis sindicatelor că vor căuta o soluţie pentru majorarea burselor. 

„În timpul cel mai apropiat ne vor spune cu exactitate cu cât e posibil să crească bursele. Deocamdată, nu avem un răspuns”, a spus Nadejda Lavric.

Sindicatele din educaţie au anunţat patru zile de proteste, începând cu 17 ianuarie, pentru a cere majorarea salariului lucrătorilor din sistem cu 50%, majorarea indemnizaţiei unice pentru tinerii specialişti din educaţie cu 20 de mii de lei, recalcularea anuală a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii şi majorarea cuantumului burselor de studii.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne