Sindicatele de la CFM anunţă proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salariaţii-membri de sindicat din cadrul ÎS „Calea Ferată din Moldova” vor protesta sâmbătă, 11 martie, iar principala revendicare va fi achitarea, până la 31 martie curent, a restanţelor la salarii, cu compensarea pierderilor cauzate de neachitarea la timp a salariului pentru fiecare angajat.

Preşedintele Federaţiei Sindicale a Feroviarilor, Ion Zaporojan, a precizat că suma datoriilor salariale depăşeşte 130 de milioane de lei, iar soarta celor 9.800 de angajaţi rămâne în continuare incertă.

Alte cerinţe ţin de revenirea la programul de muncă de 40 de ore pe săptămână, cu anularea şomajului tehnic stabilit pentru ziua de vineri a fiecărei săptămâni lucrătoare şi cu majorarea salariului în legătură cu creşterea tarifelor pentru serviciile comunale, a preţurilor la mărfurile de larg consum şi devalorizarea monedei naţionale, transmite IPN.

Coloana de protestatari va porni de la Gară şi se va deplasa până în faţa clădirii Guvernului.

Pe parcursul mai multor luni ale anului trecut, angajaţii ÎS „Calea Ferată din Moldova” şi-au revendicat drepturile salariale, desfăşurând proteste la locul de muncă sau în faţa instituţiilor publice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete