Sezonul de încălzire începe în instituţiile de învăţământ şi în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă

Sezonul de încălzire 2017-2018 începe în instituţiile de învăţământ şi în spitalele din municipiul Chişinău. O dispoziţie în acest sens a fost semnată pe 6 octombrie de către primarul interimar. Totodată, edilul a dispus permiterea deschiderii sezonului de încălzire şi pentru fondul locativ, la solicitarea locatarilor, transmite IPN.

La şedinţa operativă de la Primărie, Nistor Grozavu a solicitat ca prioritar să fie conectate la agentul termic grădiniţele şi spitalele pentru copii. „Aceasta este prioritatea numărul unu în momentul actual, în special clădirile care au pereţii din beton armat, pentru că ele deja s-au răcit şi chiar şi reşourile electrice nu ajută”, a notat edilul.

Şeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare, Petru Gontea, a declarat că au fost eliberate permise pentru 80% din blocurile locative, iar profilaxia şi spălarea sistemelor inginereşte este asigurată în proporţie de peste 98%. Căldura poate fi conectată în fondul locativ în orice moment.

Potrivit furnizorului de căldură, momentan, la agent termic sunt conectate patru spitale, patru blocuri locative, 11 case particulare, o şcoală, o instituţie de învăţământ superior şi 14 agenţi economici. Pentru conectarea căldurii în sectorul locativ, gestionarul blocului trebuie să se adreseze cu o cerere la sediul teritorial al întreprinderii, în funcţie de sector.

Mai multe pentru tine:
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani