Sesizarea BCS privind panglica Sf. Gheorghe, respinsă de Curtea Constituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea Constitutţională a R. Moldova

Curtea Constituţională a respins cererea deputaţilor Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor prin care aceştia au solicitat suspendarea legii care interzice simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe. O hotărâre în acest sens a fost emisă de către preşedintele ad interim, Liuba Şova, transmite IPN.

Autorii sesizării i-au solicitat Curţii să verifice constituţionalitatea prevederilor articolelor I şi II, punctul 98, din Legea nr. 102 din 14 aprilie 2022 pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial pe 20 aprilie. Totodată, autorii sesizării i-au solicitat Curţii să suspende acţiunea prevederilor respective.

Preşedintele ad interim a observat că, deşi se solicită suspendarea acţiunii punctului 98 din articolul II al legii, în argumentele lor, autorii sesizării se referă doar la prevederile prin care a fost completat Codul Contravenţional. Este vorba despre articolul potrivit căruia „încălcarea drepturilor cetăţenilor prin răspândirea atributelor şi simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acţiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanităţii, precum şi al propagandei sau glorificării acestor acţiuni”.

Autorii sesizării au pretins că acţiunea articolului dat ar afecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, precum şi democraţia şi pluralismul politic. În opinia lor, aceste prevederi sunt de natură să creeze premise pentru sancţionarea contravenţională a faptelor de etalare a simbolurilor gloriei militare care, eventual, ar putea fi utilizate de participanţi la evenimentele dedicate Zilei Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru independenţa Patriei. Totodată, autorii au susţinut că acţiunea prevederilor contestate ar afecta libertatea de exprimare.

Preşedintele ad interim menţionează că în cazul a astfel de sesizări trebuie aduse argumente. „Chiar dacă riscul afectării unor drepturi fundamentale este abstract, cererile cu privire la suspendarea acţiunii actelor sesizate trebuie motivate. Simpla invocare a domeniilor de la articolul 71 alin. (2) pct. 1) literele b) şi c) din Codul jurisdicţiei constituţionale nu reprezintă o motivare suficientă şi convingătoare în vederea suspendării acţiunii prevederii contestate”, se arată în decizia Curţii.

Anterior deputaţii BCS s-au mai adresat la Curtea Constituţională în legătură cu prevederile ce interzic simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe, însă sesizarea lor a fost declarată inadmisibilă întrucât atunci era vorba deocamdată despre un proiect, nu despre o lege votată în două lecturi şi publicată în Monitorul Oficial.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete