Şeful Moldovagaz: Nu există premise de micşoare a tarifului. Avem devieri pe care trebuie să le recuperăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu există premise de micşorare a tarifului la gazele naturale, pentru că Moldovagaz înregistrează devieri pe care trebuie să şi le recupereze. O spune preşedintele Consiliului de Administraţie Moldovagaz, Vadim Ceban, potrivit căruia Guvernul ar trebui să extindă perioada de compensare a tarifului şi pentru luna aprilie, notează IPN.

Potrivit lui, aprilie este luna în care consumul de gaze naturale este, în continuare, unul mare, iar preţul - unul ridicat.

Preşedintele Moldovagaz spune că în luna aprilie formula de calcul convenită cu Gazprom se schimbă, ceea ce înseamnă că preţul de achiziţie se va menţine ridicat. Vadim Ceban spune că Moldovagaz înregistrează pierderi ce pot fi recuperate doar prin tarif, din acest motiv, revizuirea în scădere a tarifului ar fi inoportună.

„Nu există premise de micşorare a tarifului. În ianuarie preţul de achiziţie a fost în jur de 630 de dolari, 567 de dolari a fost în februarie, iar în martie achităm 547 dolari. Comparativ cu preţul de piaţă, preţul de achiziţie este de două ori mai mic. În luna aprilie se schimbă formula şi preţul va fi mai mare, dar consumul va fi mai mic. Şi aici trebuie să lucrăm pe partea de eficienţă energetică şi consum. Nu există premise de micşorare a tarifului. Noi avem devieri financiare, pe care trebuie să le recuperăm. Ar fi logic ca să se extindă perioada de compensare şi pentru luna aprilie, dar rămâne la discreţia Guvernului”, a spus Vadim Ceban, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.

Anterior, premierul Natalia Gavriliţa menţiona că din cauza războiului din Ucraina companiile străine nu vor să vină în Republica Moldova pentru a audita datoriile Moldovagaz, ceea ce înseamnă că rezultatele auditului nu vor fi gata la 1 mai, aşa cum a fost stabilit în protocolul semnat cu Gazprom. Nerespectarea termenului limită, stabilit în protocol ar putea determina concernul rus să sisteze livrările de gaze naturale pentru Republica Moldova. Vadim Ceban spune că deja au loc discuţii pentru a convinge partea rusă să permită extinderea acestui termen.

„Deja am solicitat acţionarilor, Gazprom şi Guvernul Republicii Moldova, ca să extindem perioada limită de 1 mai, situaţia este complicată în regiune, de aceea trebuie extins acest termen. Ar fi bine dacă perioada s-ar extinde cu 10 luni – un an, ca să reuşim să efectuăm şi acest audit, să ne clarificăm cu suma datoriilor şi să ajungem la un consens privind reeşalonarea, achitarea datoriilor într-un termen rezonabil. Acum nu trebuie să ne axăm pe audit, ci pe acordul de reglementare a datoriilor. Singura soluţie în acest caz şi noi ca management am propus-o deja acţionarilor, este să fie extins acest termen”,  a mai spus Vadim Ceban.

Anterior, vicepremierul Andrei Spînu a menţionat că în eventualitatea în care partea rusă va decide sistarea gazelor naturale pentru Republica Moldova începând cu data de 1 mai, compania de stat Energocom va fi mandatată să procure gaze naturale din alte surse la preţurile de piaţă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”