Şefii din Educaţie şi rectorii se ceartă pe denumirea unei agenţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rectorii mai multor universităţi sunt nemulţumiţi că nu au fost luate în consideraţie propunerile lor FOTO Dumitru Goncear

Reprezentanţii universităţilor, colegiilor, Ministerului Educaţiei şi deputaţi au discutat aprins ieri la comisia parlamentară de profil despre viitoarea agenţie ce ar evalua calitatea învăţământului.

Audierile pe marginea proiectului de lege pentru constituirea Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional şi Cercetare s-au lăsat cu scandal. Rectorii s-au arătat nemulţumiţi că propunerile înaintate la şedinţa precedentă nu au fost luate în seamă. Mai mult, ei susţin că termenul „profesional“ din denumirea viitoarei structuri nu reprezintă universităţile, ci şcolile vocaţionale.

Managerii instituţiilor de învăţământ superior au mai menţionat că la ora actuală universităţile trec două acreditări: una academică, la Minsiterul Educaţiei, şi una ştiinţifică la Consiliul Naţional de Acreditare şi Atestare, pe lângă Academia de Ştiinţe. „Am dori să fie o singură structură, care să întrunească şi factorul academic şi cel ştiinţific“, a Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice. Acesta le-a cerut şefilor ministerului să redenumească structura în iniţiativa legislativă în „Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi de Cercetare“.

Rectorul Universităţii de Stat din Moldova, Gheorghe Ciocanu, crede că Agenţia de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Profesional şi Cercetare trebuie formată în regim de urgenţă, pentru a evita degradarea universităţilor. Totodată, rectorii au solicitat Ministerului Educaţiei să reia procedura de acreditare, pentru a pune capăt zvonurilor cum că universităţile nu au acreditare şi eliberează diplome care nu sunt recunoscute peste hotare.

Ion Bostan, rectorul Universităţii Tehnice, nu este de acord cu prevederile din proiectul de lege care le oferă universităţilor dreptul de a conferi titlurile de doctor şi cel de doctor habilitat. „Ar putea deveni business pentru unele instituţii de învăţământ superior. Consider că noi, universităţile, nu suntem pregătite pentru a conferi această titulatură, iar procesul ar trebui monitorizat“, a opinat Bostan.

Crearea acestei agenţii se face în prea mare grabă, crede deputatul neafliliat Ion Ceban, care a cerut ca aleşii poporului să adopte mai întâi Codul Educaţiei. „De la începutul anului încercăm să promovăm Codul Educaţiei, dar din cauza crizei politice nu ne-a reuşit. Ne dorim să ajungem la 1 septembrie 2014 şi să le putem oferi tinerilor informaţii detaliate despre calitatea studiilor în instituţiile de învăţământ“, a justificat ministrul Maia Sandu.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”