Şef din cadrul ASP Ungheni, reţinut de procurori într-un dosar de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii anticorupţie au descins marţi, 14 mai, atât în biroul de serviciu, cât şi la domiciliul şefului Secţiei de Înmatriculare a Transportului şi Calificare a Conducătorilor Auto, Ungheni, al ASP, într-o cauză penală pornită pe faptul coruperii pasive, săvârşită de către funcţionarul instituţiei menţionate.

Potrivit materialelor cauzei, s-a stabilit că figurantul fiind membru al comisiei de evaluarea a Secţiei pe care o conduce, în perioada lunilor august – decembrie 2018, contrar obligaţiunilor de serviciu, a acceptat şi primit personal şi prin mijlocitori bani în sumă de 500 de euro. În schimbul acestora, suspectul urma să aprecieze cu calificativul admis probele de susţinere a examenelor teoretice şi practice de obţinere a permisului de conducere a candidaţilor.

Ca rezultat al acţiunilor de urmărire penală efectuate au fost stabilite şi ridicate documente aferent subiectului investigat, ultimul fiind reţinut pe un termen de 72 de ore, în izolatorul CNA.
Totodată, procurorii anticorupţie întreprind măsuri de identificare a tuturor persoanelor implicate în acest caz.

Acesta riscă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”