Securitatea cibernetică a Republicii Moldova este în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la începutul anului au fost prezentate 35 de rapoarte despre cazurile care reprezintă un risc major pentru securitatea informaţională a Guvernului. Prezentarea a fost făcută de Centrul pentru Securitatea Cibernetică din cadrul Centrului de Telecomunicaţii Speciale, transmite IPN.

Natalia Spânu, şefa Centrului pentru Securitatea Cibernetică a spus că creşterea acestor incidente ar putea fi explicată prin faptul că tot mai mulţi cetăţeni accesează paginile de internet de pe dispozitivele mobile. Tot ea a precizat necesitatea unei politici de securitate în cadrul instituţiilor. „Avem tehnologii informaţionale foarte deştepte şi trebuie să ţinem pasul cu ele şi să fim conştienţi cu privire la riscurile şi ameninţările la care ne expunem. Măsurile de securitate a sistemelor informaţionale presupun în primul rând instalarea softurilor licenţiate”, a subliniat Natalia Spânu.

Deasemenea, ea a precizat că în cazul depistării unui incident cibernetic, se comunică instituţiilor supuse riscului despre tipul incidentului, prezentând şi remedieri, în cazul în care acestea nu au specialişti.

În cadrul conferinţei despre provocările, tendinţele şi soluţiile în materie de securitate cibernetică s-a menţionat că numărul alertelor de viruşi detectaţi în mailurile primite a crescut în ultimele şase luni de la 9 la 107 pe zi, de 12 ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Centrul pentru Securitatea Cibernetică este singura instituţie din ţară abilitată să recepţioneze alerte în reţeaua de internet şi să expedieze, cu titlu de informare, date despre tipurile de incidente de atac la securitatea cibernetică.

Directorul Departamentului justiţie penală şi a legii în cadrul Ambasadei SUA în Republica Moldova, Donald Carroll, a menţionat că Republica Moldova beneficiază de asistenţă din partea experţilor americani în combaterea crimelor cibernetice. Tot el a spus că în ultimii ani au donat peste 100 de mii de dolari pentru instruirea colaboratorilor implicaţi în combaterea crimelor cibernetice. Acelaşi departament oferă instruiri peste hotare pentru anchetatorii din Republica Moldova. Donald Carroll a adăugat că Republica Moldova a avut probleme grave la capitolul traficului de fiinţe umane, care are şi caracter cibernetic. Asigurarea securităţii spaţiului cibernetic este importantă şi prin prisma neadmiterii infracţiunilor de spălare de bani, a mai spus reprezentantul misiunii diplomatice.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială