Se propune majorarea tarifului pentru evacuarea deşeurilor din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO simbol

Tariful serviciilor de colectare, transportare şi depozitare a deşeurilor se propune în mărime de 153,10 lei pentru un metru cub de deşeuri. În prezent, costul mediu al serviciului este de 69,46 lei, acesta fiind format în baza tarifului de 45,46 lei stabilit în anul 2004. Regia „Autosalubritate” a iniţiat consultarea publică a proiectului de decizie cu privire la ajustarea tarifelor, transmite IPN.

Întreprinderea municipală precizează că la calcularea noilor tarife s-a luat în calcul creşterea preţurilor la combustibil şi alte consumabile, rata inflaţiei în anul 2021, precum şi stabilirea salariului minim în mărime de 3500 de lei în sectorul real.

Se face trimitere şi la Legea privind deşeurile, care prevede crearea unui sistem eficient de colectare, de asigurare etapizată a condiţiilor pentru colectarea separată şi de transportare a deşeurilor. „În scopul implementării prevederilor legale, întreprinderea are obligativitatea de a asigura spaţiile pentru acumularea deşeurilor cu containere specifice pentru sortarea deşeurilor pe trei fracţii, circa 4000 de unităţi, 1/3 din numărul de containere instalate în oraş. Calculele tarifului includ consumurile normative suportate nemijlocit la colectarea, transportarea, depozitarea deşeurilor şi alte consumuri şi cheltuieli necesare în activitatea de prestare a serviciilor, calculate la un metru cub deşeuri colectate, transportate, depozitate, şi/sau la un kilometru parcurs”, precizează Regia „Autosalubritate”.

Adiţional, reieşind din prevederile legale în vigoare, se introduce obligativitatea semnării unui contract pentru sortarea deşeurilor. Potrivit estimărilor, această achiziţie poate fi în valoare de peste 400 de mii de lei.

Tarifele propuse urmează să fie discutate la dezbaterile publice planificate pentru ziua de luni, 18 aprilie, începând cu ora 13.00. Acestea vor avea loc în incinta Preturii Sectorului Centru din strada Bulgară.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare