Se prelungesc restricţiile de intrare în Italia pentru moldoveni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Italia prelungeşte starea de urgenţă, instituită la sfârşitul lunii ianuarie, până pe 15 octombrie anul curent. De asemenea, sunt prelungite cu 10 zile restricţiile de călătorie stabilite anterior până la 31 iulie, inclusiv restricţiile care interzic intrarea în Italia pentru persoanele care în ultimele 14 zile au vizitat sau au tranzitat Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Italiei în Republica Moldova, în prezent, cetăţenii Republicii Moldova pot intra în Italia doar dacă deţin un permis de şedere pe teritoriul acestei ţări sau a unei ţări membre a UE (inclusiv membrii de familie a acestora: soţ sau soţie, părinţi, copii până la vârsta de 21 de ani şi dependenţii pe motive de dizabilitate).

Într-o convorbire telefonică, care a avut loc la data de 29 iulie, preşedintele Igor Dodon s-a adresat omologului său italian, Sergio Mattarella, cu rugămintea să permită intrarea cetăţenilor Republicii Moldova în Italia dacă prezintă certificate de testare la COVID-19, iar în caz de necesitate să repete testarea imediat după̆ intrarea în Italia.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”