Se majorează tariful pentru deservirea ascensoarelor din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu 1 august, tariful lunar pentru întreţinerea ascensoarelor din fondul locativ municipal se majorează de la 15 la 27 de lei. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Consiliul municipal Chişinău după ce la şedinţa de marţi a fost audiat un raport cu privire la situaţia financiară a întreprinderii municipale specializate „Liftservice”, transmite IPN.

Administratorul interimar al întreprinderii, Petru Budurin, a declarat la şedinţa CMC că, începând cu anul 2020, întreprinderea a început să înregistreze pierderi. Doar în primele cinci luni ale acestui an, pierderile se cifrează la 608 mii de lei. Tarifele în vigoare fusese aprobate de către CMC în anul 2009 încă.

„Situaţia financiară este acută. Luna aceasta trebuia să achităm salarii de 1,3 milioane de lei şi am adunat 1,2 milioane de lei. O sută de mii de lei am împrumutat de la întreprinderea „Infocom”, susţine administratorul. Potrivit lui, ajustarea tarifelor va permite majorarea salariilor pentru muncitori, care sunt ademeniţi de sectorul privat. De asemenea, va permite achitarea pentru energia termică, electrică şi pentru metal.

Întreprinderea municipale specializată „Liftservice” deserveşte 2 593 de ascensoare. Petru Budurin afirmă că 95% din ascensoare au depăşit termenul de exploatare care constituie 25 de ani, unele ajungând şi la 47 de ani. Vârsta medie a ascensoarelor este de 34 de ani. Totodată, un electromecanic deserveşte în medie 75 de ascensoare, în condiţiile în care norma este de 30.

Pentru deservirea ascensoarelor nu achită persoanele de la etajul întâi şi copiii cu vârsta de până la trei ani.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate