Se caută şef pentru Centrul Anticorupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva Adevărul

Cei care pretind la şefia Centrului Naţional Anticorupţie pot depune de astăzi până şi până pe 15 septembrie dosarele Comisia juridică, numiri şi imunităţi a Parlamentului.

Candidaţii trebuie să aibă studii superioare juridice şi o vechime de muncă în domeniul juridic de cel puţin 10 ani. De asemenea, nu trebuie să fie membri ai vreunui partid politic. Nu sunt acceptate la concurs persoanele cu antecedente penale şi cele inapte din punct de vedere medical să-şi exercite artibuţiile în această funcţie.

Potrivit preşedintelui Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Victor Popa, citat de Info-prim Neo, candidaţii vor fi triaţi la proba scrisă şi la interviu, care vor avea avea loc în perioada 19-21 septembrie. Rezultatele concursului vor fi evaluate şi anunţate în cadrul unei şedinţe speciale. Până pe 1 octombrie, Comisia juridică va trebui să prezinte plenului Parlamentului candidatul la funcţia de director al Centrului Naţional Anticorupţie.

În luna mai, Parlamentul a votat proiectul de lege privind reforma Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC). Centrul va fi redenumit în Centrului Naţional Anticorupţie, începând cu 1 octombrie. De asemenea, va avea doar competenţe de combatere a corupţiei şi nu va mai fi o instituţie guvernamentală, ci una autonomă sub control parlamentar. Amendarea legii referitoarea la numirea directorului Centrului este determinată de faptul că funcţia de conducător al unei agenţii anticorupţie trebuie protejată de fluctuaţiile politice. Reformarea CCCEC este parte a Planul de Acţiuni Republica Moldova - Uniunea Europeană în dialogul pentru regimul liberalizat de vize.

INTERVIU Viorel Chetraru, directorul CCCEC: „Dosarele legate de combaterea corupţiei generează corupţie"

Parlamentul a votat reorganizarea CCCEC în Centrul Naţional Anticorupţie

EDITORIAL „Odă" CCCEC

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute