Scrisoare deschisă către Petru Lucinschi
0Domnule Petru Lucinschi, ne-am cunoscut şi am vorbit anul trecut în cadrul unui interviu pe care aţi avut amabilitatea să-l acordaţi unui prieten de-al meu din Rusia, Nikolai Mitrohin, un cunoscut istoric al comunismului şi fost activist al organizaţiei Memorial. Mai recent, am fost ambii invitaţii lui Mihai Fusu la Publika TV.
Ceea ce m-a făcut să vă adresez această scrisoare deschisă este interviul dumneavoastră din „Moldavskie Vedomosti", în care comentaţi adoptarea de către Parlament a legii despre condamnarea comunismului, din 12 iulie. Fiul dumneavoastră, Chiril, a fost unicul deputat din alianţa de guvernare care a votat împotriva deciziei. Prin declaraţiile pe care le-aţi făcut, cred că i-aţi complicat situaţia. Spuneaţi la un moment dat că victimele au fost oarecum justificate, că orice regim - aţi vrut, probabil, să ziceţi revoluţionar - comite fărădelegi şi crime împotriva unor oameni inocenţi. Dar că ceea ce a urmat ulterior, dezvoltarea economică, mai ales, a justificat preluarea puterii de către bolşevici. Şi, per total, bilanţul comunismului este unul pozitiv. Mai afirmaţi, în altă ordine de idei, că nazismul ca dictatură politică are ceva comun cu comunismul, mai ales cu faza stalinistă, dar că în ansamblu cele două ideologii şi regimuri sunt total diferite. Este o frază care face parte din repertoriul dumneavoastră clasic, ca să mă exprim aşa, să spuneţi una şi apoi să afirmaţi contrariul, ca să nu se înţeleagă nimic. Dar acum s-a înţeles.
Nu e spaţiu aici pentru a evoca o comparaţie între comunism şi nazism, dar e cât se poate de clar că ambele au fost la fel de criminale, primul justificând crima pe criteriul de clasă, al doilea - pe criteriul de rasă. În ceea ce priveşte propaganda, metodele de interogare şi execuţie a unor oameni inocenţi - ştiţi foarte bine - Stalin şi Hitler s-au inspirat unul de la celălalt. Nazismul a fost învins în război şi condamnat, comunismul - nu. Dumneavoastră spuneţi că crimele comunismului au fost condamnate în 1956 şi apoi în timpul Perestroikăi. În calitate de fost funcţionar pe tărâmul ideologic la nivelul conducerii comsomolului din RSSM, al CC al PCM şi CC al PCUS, cunoaşteţi foarte bine ce s-a întâmplat. Şi anume: condamnarea stalinismului l-a vizat pe Stalin, nu regimul comunist în întregime, ideologia care justifica eliminarea fizică a „duşmanului de clasă", a clasei de mijloc, am spune astăzi, fără de care nu poate exista democraţia.
Dumneavoastră perpetuaţi ideea că stalinismul a fost ceva condamnabil, iar comunismul - ca idee şi ceea ce a urmat după 1953 ca regim - a fost altceva. Or, ştiţi foarte bine că represiunea politică a continuat şi după Stalin, până la Gorbaciov, în 1988-1989, amplorea fiind evident, diferită, dar toţi cei care contestau rolul partidului unic sau, în ex-RSSM, se identificau drept români, cereau revenirea la alfabetul latin, citeau cărţi publicate în România sau aveau accent „bucureştean" - erau trataţi ca duşmani şi persecutaţi. Şi ştiţi, de asemenea, că celor peste 100.000 de deportaţi din RSSM li s-a interzis să revină acasă, nu li s-au restituit averile şi copiii lor au avut probleme să acceadă la studii, deci au fost reabilitaţi doar formal.
Într-un cuvânt, aţi pozat ca apărător al comunismului. Demult propaganda PCRM vă consideră omul din spate care l-ar dirija pe Filat şi pe alţii. Acum ştim că nu e chiar aşa, mai degrabă susţineţi PCRM-ul şi aţi readus în atenţia publică rolul pe care l-aţi jucat în repunerea în legalitate a fostului PCM, sub o denumire uşor schimbată, în 1993. Şi mai ştim că vă temeţi de condamnarea comunismului, pentru că o urmare firească a acestuia ar fi adoptarea unei legi a lustraţiei. Eu nu cred însă că sunteţi vizat de o eventuală lege a lustraţiei, pentru că vârsta nu vă permite să pretindeţi o funcţie publică. Deci, în privinţa asta puteţi să vă liniştiţi. Cu sau fără legea lustraţiei, veţi avea locul pe care îl meritaţi în istoria comunismului. Arhivele şi martorii spun că aţi făcut multe chestiuni reprobabile. Opinia mea e că mai bine aţi spune mea culpa, decât să vă confundaţi cu un regim pe care l-aţi servit atât de obedient. Alegerea vă aparţine.