ŞCOALA DE BONE Vezi ce trebuie să înveţi ca să ajungi dădacă pentru copiii cuminţi din Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bona nu mai e un lux pentru moldoveni, însă cei mai înstăriţi nu-şi lasă odraslele pe mâna oricui. Doica trebuie să fie deşteaptă, plăcută şi cu un zâmbet perfect. La Chişinău funcţionează şi o şcoală specială, unde sunt instruite îngrijitoarele potrivite chiar şi pentru cei mai capricioşi părinţi.

Ocupaţi cu munca sau încărcaţi cu resposabilităţile părinteşti, sute de familii hotărăsc să angajeze o bonă pentru copiii lor. Ajutorul costă. Pentru a avea o dădacă în casă, ei trebuie să scoată din buzunare uneori mai mult decât un salariu - de la 3.000 până la 10.000 de lei, în funcţie de experienţa îngrijitoarei şi timpul petrecut cu cel mic.

„Oferim mai multe servicii, însă dădacele sunt cele mai întrebate, solicitările au crescut cu 20% faţă de anul trecut. Clienţii noştri sunt fie persoane cu venituri medii, fie oameni bogaţi din Chişinău. Nu este un serviciu ieftin", explică Ludmila Iagubeţ, patroana unei agenţii ce recrutează bone.

ALEG BONA DUPĂ ZODIE

Cuplurile cu venituri mari au şi cele mai multe pretenţii. O dădacă de lux trebuie să fie mult mai dotată decât celelalte. Ea trebuie să aibă neapărat un aspect plăcut, un CV bogat, să fie tânără şi inteligentă.

„Femeia trebuie să aibă experienţă de lucru cu copiii, cunoştinţe pedagogice sau medicale, o dantură bună, mâini îngrijite şi să nu fie mai în vârstă de 55 de ani. De asemenea, în dosarul ei trebuie să fie şi câteva scrisori de recomandare de la foştii angajatori. Mulţi clienţi se interesează şi de zodia bonei", precizează şefa agenţiei, menţionând că părinţii sunt foarte precauţi în timpul interviurilor de angajare.

Ala Rotaru este şefă de grădiniţă şi nu se stânjeneşte să spună că este dădacă. Ba dimpotrivă, mărturiseşte că lucrul cu micuţii este pasiunea ei. Cu o experienţă bogată, femeia a hotărât să-şi ofere serviciile şi la domiciliu, iar acum are grijă de un pici de cinci ani. „Lucrez şase ore pe săptămână, aproximativ patru zile pe lună şi primesc 1.500 de lei. Este un băiat superb, foarte deştept. În acestă meserie, cel mai important este să iubeşti copiii", spune educatoarea.

Micuţul i-a picat cu tronc la inimă şi acum bona abia aşteaptă ca băiatul să revină de la mare din Bulgaria, unde se odihneşte cu părinţii.

Învaţă să aibă grijă de micuţiâ

Pentru că majoritatea părinţilor vor să angajeze doar profesioniști, zeci de femei apelează la specialiști. După cursuri de instruire, ele primesc certificate recunoscute și peste hotare. Pentru 32 de ore în care învaţă cum să îngrijească micuţii, cum să le facă masaj și să le acorde primul ajutor, bonele trebuie să plătească 750 de lei.

„Avem tot mai mulţe solicitante, cu 15% mai multe decât în 2010. Unele vor să obţină diploma pentru a merge la muncă în Canada, Franţa, Rusia și alte ţări", constată Tudor Bîcu, directorul școlii ce oferă cursuri de pregătire a dădacelor.

Citeşte cele mai importante ştiri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham