Schemă de corupţie la eliberarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ofiţer CNA FOTO simbol

Trei persoane au fost reţinute, fiind suspectate de intermedierea unei scheme de corupţie la eliberarea certificatelor de vaccinare anti-COVID-19. Potrivit oamenilor legii, sumele pretinse şi primite pentru un certificat eliberat în lipsa vaccinării variau între 4.000 şi 6.000 de lei, transmite IPN.

Centrul Naţional Anticorupţie precizează că persoanele au fost reţinute într-o cauză penală iniţiată pe trafic de influenţă. Cauza cuprinde zeci de episoade. Cei trei intermediari, împreună cu angajaţi ai instituţiilor medicale sanitare publice din ţară, ar fi organizat eliberarea a zeci de certificate de vaccinare anti-COVID-19, fără imunizarea de facto a persoanelor şi cu introducerea datelor în registrul de evidenţă a certificatelor de vaccinare.

Ofiţerii anticorupţie au descins cu percheziţii la trei instituţii medicale, unde au fost ridicate mai multe documente, dar şi la domiciliile suspecţilor, unde au fost găsite şi ridicate certificate de vaccinare, în original, ştampilate buletine de identitate în original şi mijloace băneşti, provenienţa cărora urmează a fi stabilită.

În acest moment, în vizorul oamenilor legii se află mai multe persoane, inclusiv lucrători medicali. Cei trei intermediari au fost deja reţinuţi şi urmează să fie plasaţi în izolatorul CNA.

Aceştia sunt cercetaţi pentru trafic de influenţă şi riscă până la şapte ani de detenţie sau amendă până la 200 de mii de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”