„Scaunele” lui Eugene Ionesco îi ţin aşezaţi pe spectatori

PREMIERĂ  Poate una dintre cele mai absurde piese ale dramaturgului Eugene Ionesco, care depăşeşte mult graniţele realităţii - „Scaunele” - este povestea a doi bătrâni care locuiesc izolaţi de lume cu amintirile şi regretele lor. Singurătatea îi aduce în pragul disperării, iar cei doi pornesc într-o aventură psihologică marcată de lacrimi şi râsete, mişcări scenice unduitoare, circumstanţe bizare şi desigur… multe scaune.

O piesă de teatru ce aparţine genului absurdului, „Scaunele” este prezentată în scenă zilele acestea, sub bagheta regizorală a Danielei Burlaca, tânăra actriţă cu roluri remarcabile la activ, dar şi alte câteva lucrări regizorale. Spectacolul, jucat pe scena Teatrului studio „Geneza Art”, face parte cu siguranţă din categoria celor care îţi provoacă întrebări şi stârnesc incertitudini : „Care o fi simbolistica urmelor roşii de palme lăsate pe pelicula albă sau cine este, de fapt, acest Împărat în faţa căruia eroii se închină şi-l venerează?”. Piesa, ce durează aproape două ore, este susţinută în scenă de doar doi actori, în rolul bătrânilor Daniela Burlaca şi Gheorghe Pietraru.

Greu de digerat, dar plin de emoţii

Spectacolul exploatează condiţia existenţei umane, o existenţă care pentru cei doi bătrâni îşi pierde sensul, dar pe care aceştia încearcă cu disperare să-l recapete. Astfel, deznădăjduirea lor îi provoacă să se înconjoare cu diverse personaje inexistente, plăsmuite de imaginaţia lor. Bătrânul de 95 de ani, cum este specificat în textul ionescian, declară că are de spus un mesaj foarte important ce va schimba lumea. Soţia lui, Semiramida, îşi susţine cu înflăcărare soţul, deşi pe parcursul întregului spectacol nu uită să-i aplice o uşoară dojeneală, o replică ce se transformă într-un laitmotiv al piesei: „Puteai fi rege-şef, doctor-şef, mareşal-şef, actor-şef, numai să fi avut un gram de ambiţie în tine!”. Ionesco şi-a etichetat piesa ca find o farsă tragică şi, într-adevăr, întreg dialogul dintre cei doi bătrâni, acţiunile lor, oaspeţii fictivi pe care îi primesc plini de entuziasm sunt parcă o mare glumă, un joc al celor doi, inventat ca să se distreze. De fapt, toate acestea nu sunt decât o meditaţie intensivă asupra vieţii. Actriţa din rolul principal şi regizorul spectacolului, Daniela Burlaca, spune că chiar şi pentru actorii cu experienţă, „Scaunele” lui Ionesco sunt greu de digerat. „Când am citit piesa prima dată nu am înţeles nimic. Este un material extrem de greu. Am realizat pe ultima sută de metri că este foarte complicat. Este absurd, dar cu un mesaj atât de profund. Vorbim despre păcatele oamenilor, durerile şi regretele lor, cu exemple concrete”, mărturiseşte actriţa.

„Dumneavoastră sunteţi resturile omenirii…”

Scenografia austeră, dar încărcată de simbolism, mişcarea corporală, costumele, coloana sonoră şi prestaţia actoricească sunt elementele ce fac din acest spectacol unul pătrunzător. Măiestria Danielei Burlaca care trece fără a-şi pierde credibilitatea de la o bătrânică gârbovită, la o tânără plină de senzualitate, este impresionantă. Acest detaliu nu a trecut neobservat de public. În timpul spectacolului, cineva a exclamat: „Cât de erotică este!”. 

Gheorghe Pietraru, Artist al Poporului, spune că rolul este unul ofertant: „Sunt două roluri profunde care ne permit să ne deplasăm de la tinereţe până la bătrâneţe”. Deşi interpretează doi oameni aflaţi la o vârsta foarte înaintată, actorii nu au apelat la artificii de machiaj pentru a accentua această trăsătură a personajelor. „Faţa este fără machiaj, o faţă curată, deschisă, totul vine din suflet”, spune regizoarea spectacolului. Spre final, bătrânul, privind cu insistenţă în sală rosteşte poate cea mai memorabilă replică: „Dumneavoastră sunteţi resturile omenirii, dar cu asemenea resturi se mai poate face încă o ciorbă bună”. Aşa cataloghează Eugene Ionesco, prin intermediul personajului său, societatea contemporană lui şi care astăzi este mai actuală ca oricând. 

„Scaunele” reprezintă acel gen de spectacol care poate să divizeze publicul în două părţi: o tabără va rămâne absorbită de ce se întâmplă pe scenă, cealaltă - ar putea cu uşurinţă să părăsească sala pe motiv că „nu se înţelege nimic”. Sperăm că balanţa va înclina în favoarea celor care nu-şi vor părăsi locurile înainte de încheierea spectacolului.