Şase tineri din Hânceşti, reţinuţi pentru comiterea jafurilor stradale VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO politiacapitalei.md

Şase tineri din Hânceşti cu vârstele cuprinse între 16 ani şi 23 ani au fost reţinuţi pe strada Alba Iulia din sectorul Buiucani al Capitalei. Aceştia sunt bănuiţi de săvârşirea mai multor jafuri, fiind încătuşaţi şi escortaţi la Inspectoratul de Poliţie pentru documentare.

În cadrul audierilor aceştia şi-au recunoscut vinovăţia, asupra lor au fost depistate bunurile sustrase de la victime, cauzând un prejudiciu material în valoare de aproximativ 30.000 lei. 

Actualmente, poliţiştii au acumulat probe suficiente ce ar demonstra complicitatea lor în cel puţin trei jafuri stradale, comise în raza sectorului Buiucani. Tinerii îşi alegeau potenţiala victimă în funcţie de vârstă, gen, apoi o atacau prin surprindere şi o deposedau de telefonul mobil, bani sau portmoneu, după care se făceau nevăzuţi de la faţa locului cu automobilul.

Este de menţionat că aceştia ar fi fost implicaţi şi în alte cazuri similare înregistrate pe teritoriul Capitalei. Trei dintre cei reţinuţi sunt cercetaţi penal în stare de libertate, pe motiv că sunt minori, iar complicii lor au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore în Izolatorul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău. 

În acest context au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru săvârşirea infracţiunilor de Jaf, care prevede sancţiune sub formă de închisoare pe un termen de la 3 ani până la 6 ani.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”