Săptămâna patimilor
0Suntem în săptămâna patimilor, un timp al reculegerii şi al iertării. Moldoveanul este sensibil la sărbători şi, aparent, respectuos cu tradiţiile. Focul haric, pe care în acest an îl va aduce de la Ierusalim Victor Bodiu, candidatul PLDM la funcţia de primar al Chişinăului (să nu-mi spuneţi că e un gest cu tentă electorală, pur şi simplu domnia sa este un tehnocrat... pios), va completa scenografia momentului.
Doar că acest val de subită cucernicie cade peste o existenţă cotidiană sufocată de omoruri şi de tot felul de orori domestice, care au ţinut agenda presei în ultimele săptămâni în Moldova. Discrepanţa e prea mare: un popor dreptcredincios, care asaltează bisericile în noaptea Învierii, îşi descoperă în zilele obişnuite o sete sangvinară desprinsă parcă din filmele de groază.
Avalanşa crimelor care a invadat Moldova ne-a oripilat, oamenii declară că aşa ceva nu s-a mai pomenit la noi. Vorba asta cu „nu s-a mai pomenit" este profund greşită: asemenea barbarii s-au întâmplat mereu, însă nu se făcea atâta tapaj. Presa le vânează pentru rating (crima se vinde bine! - curiozitatea oamenilor pentru morbid este constantă...), iar poze şi chiar filme de la faţa locului poate trimite rapid oricine de pe un telefon mobil.
Este avantajul erei digitale, doar că eficacitatea poliţiei noastre, pornită să investigheze şi să prevină faptele nelegiuite, este cam lentă, de parcă ar trăi într-un secol mai vechi.
Să nu punem explozia răului pe seama tehnicii în expansiune şi a mediei care savurează abjectul. Şi în alte ţări există presă şi mijloace pentru diseminarea informaţiei, dar senzaţia de maree criminogenă parcă nu e la fel de izbitoare. Mai ales că Moldova este o ţară mică, în care mai toţi se cunosc între ei şi, dacă vrei, poţi menţine fără mare efort ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului.
Cred că ar trebui să ne întrebăm dacă nu s-a produs o mutaţie în psihologia semenilor noştri. Îndelungii ani de tranziţie, însoţiţi de disperare şi sărăcie, par să fi măcinat tulpina basarabeanului - „bun, milos şi cu frică de Dumnezeu". Satele părăsite, copiii abandonaţi, crescuţi fără părinţi, alcoolismul care bântuie Moldova ca un duh al pierzaniei, deruta din şcoli, unde instruirea este, de cele mai multe ori, o simplă improvizaţie, îşi arată „roadele" otrăvite.
S-au construit după 1989 mii de biserici, unele doar pentru a „rezolva" clientela locală, şi a fost lăsată în paragină şcoala.
Dacă armata de preoţi din Basarabia ar face şi altceva decât să înmormânteze contra unor taxe indecente, pe fundalul penuriei crunte a enoriaşilor, şi n-ar reacţiona jenant la comenzi politice, poate că atmosfera din habitatul nostru naţional ar fi fost mai optimistă. Dacă în restul zilelor s-ar munci pentru dezvoltarea ţării, dacă s-ar pune preţ pe educaţie şi ştiinţa de carte, dacă guvernanţii ar fi mai responsabili iar cetăţenii mai implicaţi, atunci şi valul de evlavie pascală cu tot show-ul adiacent nu ne-ar da senzaţia de spectacol fals, chemat să acopere o existenţă urâtă.
Dar, aşa cum neistovit ne spunem de fiecare dată, sperăm ca lumina Învierii să ne facă pe toţi mai senini şi mai înţelepţi