„Salvăm Calea Ferată”. Platforma DA a organizat un protest în centrul Chişinăului VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de simpatizanţi ai Platformei DA, în frunte cu Andrei Năstase, au organizat un protest în faţa Guvernului de la Chişinău faţă de „fărădelegile” de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată. Manifestanţii au cerut să le fie achitate salariile angajaţilor Căilor Ferate.

„Calea ferată a servit drept „vacă de muls” pentru mai multe guvernări criminale, iar în perioada Plahotniuc schemele ilegale au fost aduse la perfecţiune. Dar, deşi am făcut zeci de demersuri şi a activat o comisie specială de anchetă, din 23 de dosare penale deschise de CNA, 20 deja au fost clasate. Acum s-au pornit nişte percheziţii, dar nicio persoană nu a fost reţinută, pentru că justiţia rămâne capturată. Ne aflăm la Guvern pentru că este vorba de o întreprindere de stat, o întreprindere strategică pentru care guvernul ar trebui să aibă un interes sporit, dar ea a fost transmisă în gestiunea APP, care este absolut dezinteresată în a soluţiona criza”, a spus Alexandr Slusari, vicepreşedintele formaţiunii.

„Halal de prim-ministrul interimar care are o abordare anti-statală, declarând cu privire la Calea Ferată că „spasenie utopaiuşcih – delo ruc samih utopaiuşcih”. Deja două filiale de la Bălţi şi Ocniţa şi-au sistat activitatea, iar guvernul întârzie să aloce mijloace financiare pentru Calea Ferată. E clar că vom porni cu adevărat procesul de redresare a situaţiei de acolo doar cu un nou guvern şi suntem gata să salvăm acest obiectiv strategic şi să tragem la răspundere firmele-căpuşă şi toţi responsabilii pentru dezastrul de la Calea Ferată”, a mai spus Alexandr Slusari.

Andrei Năstase a spus că a discutat ieri la Ungheni cu angajaţii Căii Ferate de acolo şi situaţia este dezastruoasă – oamenii nu au bani de pâine! Inga Grigoriu a făcut acelaşi lucru la Ocniţa: „Ultima dată când şi-au ridicat salariile angajaţii de la Căile Ferate a fost decembrie 2020. Cum să trăieşti 6 luni de zile fără un ban, find angajat la o întreprindere strategică a statului?! Cum mai rezistă aceşti oameni? Ei nu pleacă de la serviciu pentru că consideră că întreprinderea este bunul tuturor, al ţării întregi. Un angajat de acolo mi-a zis: transmiteţi-i noului director că nu a venit să readucă toţi „schemarii” înapoi, ci să salveze întreprinderea. Ruşine celor care s-au gândit doar la propriile interese, iar oamenii au fost abandonaţi!”

Deputatul Chiril Moţpan a făcut publică declaraţia Platformei DA privind situaţia de la ÎS Calea Ferată a Moldovei în care se spune că Platforma DA condamnă categoric politica statului faţă de ÎS Calea Ferată, caracterizată prin tolerarea multiplelor scheme de escrocherie cu patrimoniului entităţii, organizate de grupările Plahotniuc-Dodon, drept rezultat al căreia întreprinderea strategică ÎS Calea Ferată a fost adusă premeditat în pragul falimentului, iar cei peste 6500 de angajaţi sunt supuşi unui genocid social prin neachitarea salariilor timp de 5-6 luni:

În acest context, Platforma DA îşi asumă un angajament privind realizarea, imediat după alegerile din 11 iulie, a următoarelor măsuri urgente privind asanarea neîntârziată a situaţiei de la această întreprindere de stat:

1. Aprobarea în redacţia finală a legii privind infrastructura critică, care să includă ÎS Calea Ferată a Moldovei în lista întreprinderilor de importanţă strategică pentru Republica Moldova.

2. Declararea de către guvern a ÎS Calea Ferată drept un obiect strategic.

3. Subordonarea directă Guvernului a acestei întreprinderi.

4.  Acordarea ÎS Calea Ferată a suportului financiar pentru achitarea promptă a restanţelor salariale.în formă de capitalizare a întreprinderii.

5.  Lansarea procesului de restructurare a entităţii respective cu consultarea largă a colectivului de muncă.

După protestul de la Guvern, participanţii au mers în marş spre sediul administraţiei ÎS Calea Ferată din strada Vlaicu Pârcălab, unde au scandat „Nu falimentului Căii Ferate!”, „Calea Ferată – Calea furată!”, „Jos mâinile de pe Calea Ferată!” Protestatarii au înmânat declaraţia Platformei DA privind situaţia de la ÎS Calea Ferată noii conduceri a întreprinderii.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort