SA Transgaz România şi-a deschis o reprezentanţă în Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO mec.gov.md

Agenţia Servicii Publice a înregistrat în Registrul de stat al persoanelor juridice Societatea cu Răspundere Limitată „EuroTransgaz”, care este reprezentanţa SA Transgaz România în Republica Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei şi Infrastructurii, printre principalele obiective de activitate ale noului agent economic sunt producerea, transportul, distribuţia, stocarea şi furnizarea gazelor naturale, transporturi prin conducte, depozitări, precum şi activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management.

Noua întreprindere este reprezentanţa Societăţii pe Acţiuni Transgaz din România, care participă la realizarea proiectului de interconexiune pe gaze naturale dintre Republica Moldova şi România, inclusiv prin extinderea gazoductului Iaşi – Ungheni până la Chişinău, care urmează a fi dat în exploatare până la finele anului 2018.

În primul semestru din acest an, SA Transgaz a obţinut un profit net de 400,5 milioane lei româneşti (87,5 milioane euro), în creştere cu 42,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul creşterii cifrei de afaceri cu 26%. 

Compania şi-a majorat cifra de afaceri cu 26,2% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 1,03 miliarde lei (circa 226 milioane euro).

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani