S-a scumpit gazul în R. Moldova. Consumatorii finali vor achita aproape de trei ori mai mult

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat marţi, 9 noiembrie, majorarea tarifelor la gazele naturale pentru consumatorii finali – de la 4,298 la 10,260 lei pentru un metru cub. Noile tarife vor fi aplicate retroactiv, pentru consumul fixat din 1 noiembrie. Luând în calcul şi TVA de 8%, gazul îi va costa pe consumatorii casnici 11,08 lei pentru un metru cub, transmite IPN.

Într-o conferinţă de presă, Ştefan Creangă, director ANRE, a declarat că devierile tarifare pentru SA „Moldovagaz” sunt în jur de 1,4 miliarde, presiunea financiară pusă pe furnizor practic face imposibil achitarea preţului la gazele livrate ţării. „De la începutul, anului am asistat la o creştere continuă a preţurilor medii în fiecare lună a gazului livrat. Dacă în primul trimestru era 124 de dolari mia de metri cubi, vedem că în trimestrul doi sunt deja 541 de dolari mia de metri cubi”, a notat Ştefan Creangă.

Una dintre condiţiile contractului de livrare a gazelor către Republica Moldova este achitarea consumului de gaze pentru luna octombrie şi noiembrie. Având în vedere devierile foarte mari şi preţurile mari, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a luat decizia ca tarifele să intre în vigoare din 1 noiembrie. „Respectiv, ANRE nu a avut decât să se conformeze, să execute deciziile pentru situaţii excepţionale. Din punctul meu de vedere, decizia este corectă, deoarece situaţia creată până la semnarea contractului a fost una foarte şi foarte complicată pentru sistemul de gaze al Republicii Moldova”, afirmă directorul Agenţiei.

Totodată, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a obligat ANRE, până pe 30 noiembrie, să verifice integral calculele prezentate de Moldovagaz şi să revizuiască tarifele.

Ştefan Creangă a precizat că preţul prezentat de „Moldovagaz” este unul vizionar, calculat estimativ. „Acest tarif este unul înalt, dar el trebuie să ducă la echilibrarea sistemului şi la capacitatea consumatorului să-l achite. ANRE, când aprobă tarifele, ţine cont de doi factori – capacitatea consumatorului de a achita şi capacitatea furnizorului de a livra”, a mai spus Ştefan Creangă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție