S-a dat startul la depunerea dosarelor pentru preselecţia Eurovision 2018

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A început înregistrarea pentru selecţia naţionala Eurovision 2018. Cei care-şi doresc să reprezinte Republica Moldova la Lisabona îşi pot depune dosarele până pe 15 ianuarie. Finala naţională va avea loc pe 24 februarie, iar etapele internaţionale vor avea loc pe 8, 10 şi 12 mai, transmite IPN.

Reprezentantul Moldovei  va fi selectat în trei etape. Prima presupune audierea fonogramelor, în lipsa participanţilor. Juriul va selecta un număr maxim de 35 de piese care vor accede în etapa ulterioară. Următoarea etapă va fi audierea live, iar ca urmare juriul va selecta cel mult 16 piese. Etapa finală a selecţiei naţionale este considerată semifinala şi finala naţională, organizate pe 22 şi 24 februarie. Acestea vor fi difuzate în direct pe posturile TV Moldova 1 şi Radio Moldova Actualităţi. În semifinală vor participa 16 piese, iar în finală – zece. 

În prima şi a doua etapă va decide doar juriul. Modalitatea de jurizare pentru semifinală, dar şi pentru finală va fi 50% juriul şi 50% telespectatorii. Învingător va fi considerat acel interpret sau formaţie care va reuşi să acumuleze punctajul maxim.

Pentru înscrierea în concurs candidaţii pot depune cererea de înregistrare şi materialele audio pe suport digital până pe data de 15 ianuarie, ora 17.00, la Centrul de Colectare Eurovision 2018, din strada Hânceşti, 64, Moldova 1 (anticamera TV). Dosarele vor fi recepţionate de luni până vineri între orele 09.00 şi 17.00. Totodată, dosarele pot fi expediate prin poşta electronică la adresa eurovision@trm.md.

Moldova participă la Eurovision din anul 2004. Cea mai bună prestaţie a avut-o în formaţia SunStroke Project din Republica Moldova, care s-a situat pe locul trei la ediţia Eurovision 2017.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein