Ruşii vor da în arendă străinilor sute de mii de hectare din Orientul Îndepărtat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca urmare a faptului că nu are cine lucra, mai mult de 50% din terenurile arabile din Orientul Îndepartat al Rusiei stau nelucrate, iar încălzirea globală va face zona foarte atractivă pentru lucrări agricole.

Rusia este gata să analizeze împreună cu partenerii din APEC (Organizaţia de cooperare economică din regiunea Asia-Pacific) darea în arendă a unor terenuri agricole din Orientul Îndepărtat, anunţă portalul gazeta.ru, citând surse din cadrul Ministerului rus al dezvoltării economice.

Avem 20 de proiecte în acest sens, care prevăd investitii de zeci de miliarde de dolari, în acest domeniu a precizat Andrei Slepnev, viceministrul rus al Dezvoltării economice. Este vorba de suprafeţe de 150.000-200.000 de hectare. În special de regiunea Amursk, ţinuturile Primorie şi Habarovsk, unde sunt condiţii bune pentru a cultiva soia, orez şi alte tipuri de cereale. „Avem terenuri libere, care astăzi stau neutilizate, pentru că nu are cine să le lucreze. Aceste resurse sunt comparabile ca valoare cu zăcămintele de hidrocarburi. Ar fi păcat să nu le utilizăm şi să obţinem profit", a precizat Slepnev.

Dacă Vietnam, Thailanda şi Japonia s-au arătat interesate, Singapore, a început deja tatonările pentru a realiza proicte. Experţii susţin că pentru realizarea acestora e nevoie de forţă de muncă, care este lipsă în regiune. „În calitate de forţa de muncă locală avem doar persoane marginale, cu grad înalt de alcoolizare şi fără deprinderi de muncă. Iar comparativ cu chinezii, este şi foarte scumpă", susţine Natalia Zubarevici, director de programe regionale la Institutul independent de politici sociale. Totodată, în regiune lipseşte infrastructura necesară.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele