Ruşii nu vor să renunţe la Aeroportul Internaţional Chişinău. „Noi am colaborat sincer cu controlorii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Petru Jardan afirmă că temerile Guvernului privind situaţia de la Aeroport sunt nejustificate

Directorul companiei Avia Invest susţine că verificările făcute de comisia specială a Ministerului Justiţiei la Aeroportului Internaţional Chişinău nu a identificat nicio abaterea de la contractul de concesionare a acestuia, precum şi de la condiţiile de îndeplinire a contractului. Petru Jardan susţine că, dimpotrivă, la aeroport s-au făcut multe investiţii, transmite IPN

Potrivit lui Petru Jardan, comisia Ministerului Justiţiei, care a efectuat controale lunile trecute, a constatat că întreprinderea se dezvoltă conform planurilor, iar managementul companiei Avia Invest, care administrează Aeroportul, asigură extinderea serviciilor şi modernizarea Aeroportului.

„Noi am colaborat sincer cu controlorii, chiar dacă aceasta ne-a solicitat mult timp şi multe eforturi. Conform rapoartelor elaborate, membrii Comisiei, conduse de fostul ministru al justiţiei Vladimir Grosu, nu au identificat nicio încălcare”, a declarat Petru Jardan.

El a afirmat că Avia Invest a utilizat în lucrările de modernizare a Aeroportului atât resursele investitorilor, cât şi resurse financiare provenite din activitatea întreprinderii, ceea ce este în conformitate cu prevederile contractului de concesionare.

Activitatea aeroportului s-a intensificat

Directorul Avia Invest s-a lăudat cu cifre de afaceri în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, potrivit lui, de 2 ani, de când Aeroportul Internaţional Chişinău a fost luat în concesiune de către compania rusă, acesta şi-a majorat fluxul de pasageri şi veniturile şi a achitat în bugetul de stat impozite în valoare de 70 de milioane de lei, „aproape dublu faţă de activitatea anterioară a aeroportului”.

În primele 7 luni ale anului 2015, numărul de pasageri a ajuns la 1,2 milioane de persoane, cu 35% mai mult decât în perioada similară a anului precedent. Petru Jardan a spus că această creştere a indicatorilor a fost remarcată şi de Airports Council International Europe, conform căruia Aeroportul Internaţional Chişinău este lider în Europa la categoria aeroporturilor cu o capacitate de până la 5 milioane de pasageri, înregistrând o creştere de peste 34% a numărului de pasageri în 2014, în timp ce creşterea medie în aeroporturile europene din această categorie ar fi de circa 5%. Aeroportul din Chişinău a fost desemnat şi „Аeroportul cu cea mai dinamică dezvoltare” dintre ţările CSI, a mai spus Jardan.

Investiţii mai mari, modernizare şi extindere

Petru Jardan a subliniat că de la declararea independenţei, Republica Moldova a investit în modernizarea aeroportului circa 10 milioane de dolari, iar Avia Invest, în 2 ani – circa 8 milioane. La etapa actuală, sunt finisate lucrările de extindere a terminalului (zona de sosiri, zona de plecări, zona de bagaje). Lărgirea şi reconstrucţia terminalului vor permite ca aeroportul să-şi mărească aproape de 2 ori capacitatea de deservire, până la 750 pasageri/oră. Totodată, va fi mărit numărul ghişeelor de înregistrare a pasagerilor de la 12 până la 18, va fi dublat numărul ghişeelor de trecere a controlului de paşapoarte la plecare şi sosire, iar la cele 2 benzi rulante pentru bagaj se va mai adăuga încă una. Costul reconstrucţiei şi extinderii terminalului, inclusiv sistemele şi utilajul modern, se cifrează la 9 milioane de euro.

Urmează să fie majorată şi capacitatea pistei de decolare/aterizare, pe întreaga ei lungime de 3590 metri. Pista va fi lărgită de la 45 m până la 60 m. Costul lucrărilor de reconstrucţie se va ridica la 15 milioane de euro. De asemenea, au fost iniţiate lucrările de reabilitare a pistei vechi. Directorul Avia Invest a menţionat că, după efectuarea tuturor lucrărilor, Aeroportul Internaţional Chişinău va putea primi şi deservi toate tipurile de aeronave, fără restricţii şi va asigura un trafic de 21 de nave/oră.

Guvernul ia în calcul rezilierea contractului

Declaraţiile lui Jardan au fost făcute după ce, tot astăzi, premierul Valeriu Streleţ a anunţat că este posibil ca să fie reziliat contractul de concesionare al Aeroportului Internaţional Chişinău semnat acum doi ani între Guvernul Republicii Moldova şi compania Avia Invest. Anterior, recomandarea de anulare a contractului respectiv a fost făcută Executivului de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA).

Mai multe pentru tine:
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ana Maria Gavrilă, lidera POT, critică absența lui Călin Georgescu de la sfințirea Catedralei Naționale
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Premierul Bolojan și comisarul european Valdis Dombrovskis, despre deficit și PNRR: „Noiembrie și decembrie vor fi decisive și pentru bugetul pe anul următor”
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Demi Moore: „Am făcut sport câteva ore în ziua în care mi s-a rupt apa!”
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv