Ruşii ne sperie iar cu embargo la vin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ghenadi Onişcenko, medicul sanitar-şef al Rusiei, ameninţă că ţara sa şi-ar putea schimba atitudinea faţă de băuturile moldoveneşti. Piaţa rusă imprevizibilă i-a determinat pe mai mulţi producători să renunţe la livrările în această ţară, spun specialiştii.

Campania de denigrare şi restricţiile impuse de autorităţile sanitare ruseşti şi-au făcut efectul. În primul trimestru al anului, exporturile de băuturi alcoolice din Republica Moldova în Rusia s-au redus de peste două ori. Datele preliminare pentru prima jumătate de an arată o situaţie şi mai proastă, livrările de vinuri şi coniacuri pe piaţa rusească înregistrând o diminuare de circa trei ori.
Mai mult, Ghenadi Onişcenko, şeful Serviciului federal rus pentru supravegherea în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor (Rospotrebnadzor), a declarat pentru Interfax că Rusia ar putea înăspri „cerinţele la importul de vinuri din Moldova".

„SUPĂRAREA"
LUI ONIŞCENKO

Drept „argument", Onişcenko face referire la o oarecare „declaraţie publică" a reprezentanţilor companiei „Igristîe vina" din Sankt-Petersburg, administrată de omul de afaceri moldovean Vasile Drăgan, fără a preciza despre ce anume e vorba.
„Supărarea" lui Onişcenko ar putea fi cauzată de deschiderea terminalului vamal de la Sankt-Petersburg, despre care s-a scris că s-ar datora şi eforturilor depuse de compania „Igristîe vina", susţine Grigore Arpentin, preşedintele Uniunii Oenologilor din Moldova.
Vadim Drobiz, directorul Centrului de cercetări pentru piaţa alcoolului din Rusia, susţine că declaraţiile lui Onişcenko ar putea da startul unei noi campanii împotriva vinurilor moldoveneşti. „Noul duşman a fost desemnat", aşa a calificat expertul vorbele şefului de la Rospotrebnadzor.
În acelaşi timp, administraţia companiei „Igristîe vina" a negat, într-un comunicat de presă, că ar fi avut vreo contribuţie la deschiderea acestui terminal, prin care vinurile moldoveneşti vor putea intra pe piaţa rusească. Firma precizează că „din trimestrul II al anului 2006 n-a importat niciun litru de vin brut din Moldova".
În opinia lui Grigore Arpentin, „lipsa unor reguli de joc clare, la care se adaugă pierderile enorme suportate în anii precedenţi ca urmare a restricţiilor impuse de autorităţile sanitare ruseşti, au forţat vinăriile de la noi să nu mai rişte să facă livrări semnificative în Rusia şi să caute alte pieţe de desfacere". ;

BĂUTURI MAI CALITATIVE

Ţara noastră a exportat pe piaţa rusă în primele şase luni ale anului 9,96 milioane de litri de vinuri şi divinuri, anunţă Rospotrebnadzor. Din volumul total, serviciul sanitar rus a rebutat 43.000 de litri sau 0,43%, de două ori mai puţin comparativ cu anul 2010.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG