Rusia. Un elev a fost interogat patru ore de poliţişti pentru că a înlocuit portretul lui Putin cu fotografia lui Navalnîi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elev din clasa a 9-a a fost interogat patru ore de un poliţist pentru că ar fi cel care a înlocuit potretul preşedintelui Vladimir Putin, instalat pe peretele unei şcoli dintr-o suburbie a Moscovei, cu fotografia opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Omul legii care l-a interogat pe băiat s-a prezentat ca fiind angajat al Centrului de luptă cu extremismul, însă în prezenţa tatălui băiatului, acesta a spus că este ofiţer de urmărire penală.

Iniţial, elevul a fost interogat în lipsa părinţilor. Copilul a luat legătura cu tatăl său imediat ce i-a fost restituit telefonul (nu se precizează cine i l-a luat). Odată ce copilul şi-a primit telefonul, poliţistul a vorbit cu tatăl băiatului la telefon pe care l-a întrebat „dacă îl sprijină pe Navalnîi”.

De precizat că, pentru ziua de 23 ianuarie, în Federaţia Rusă au fost anunţate proteste masive, în contextul arestării lui Aleksei Navalnîi. În aceste circumstanţe, pe Tik Tok a luat amploare un val de acţiuni îndreptate împotriva liderului de la Kremlin şi care promovează ieşirea oamenilor la protest. De exemplu, au fost publicate mai multe video-uri cu tineri îmbrăcaţi în uniforme de poliţişti care îşi rup epoleţii şi anunţă că nu vor să mai slujească regimului lui Putin. Ministerul de Interne de la Moscova a comunicat că aceste filmuleţe sunt false, iar oamenii din imagini nu sunt poliţişti.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie