România mai donează Republicii Moldova 50.400 de doze de vaccinuri. Daniel Ioniţă: O facem din spirit de solidaritate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România acordă Republicii Moldova a doua tranşă din cele 200 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19 promise anterior de liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis. Este vorba despre 50.400 de doze de vaccin AstaZeneca, serul urmează a fi distribuit tuturor raioanelor din Moldova, notează IPN.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, spune că pandemia nu cunoaşte graniţe, iar România acţionează în raport cu Republica Moldova în spritul solidarităţii şi fraternităţii.

Cele 50.400 de doze de vaccin AstraZeneca oferite de Guvernul de la Bucureşti, reprezintă al doilea lot de vaccinuri oferit în calitate de donaţie de România Republicii Moldova. Primul lot de 21.600 de doze a ajuns la Chişinău acum o lună.

„Urmează să sosească 50.400 de doze de vaccin, care vor fi destinate personalului eligibil pentru a fi vaccinat din Republica Moldova. Cele 200 de mii de doze sunt destinate tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, vor fi distribite de autorităţile de la Chişinău, potrivit strategiei de vaccinare. Noi ne-am dorit ca atât echipamentele medicale, cât şi vaccinurile să fie distribuite echitabil în toate zonele, toate raioanele Republicii Moldova, dintr-un sentiment de solidaritate”, a spus Daniel Ioniţă în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

De asemenea, diplomatul a menţionat că cetăţenii Republicii Moldova care deţin cetăţenia României se pot vaccina gratuit peste Prut, cu condiţia unei programări prealabile pe platforma www.vaccinare-covid.gov.ro.

„Suntem în etapa trei de vaccinare în România, toţi cei care-şi doresc să se vaccineze trebuie să facă un efort şi să se înscrie, pentru înscriere e nevoie de un cod numeric personal, un număr de telefon din România şi trebuie să urmeze instrucţiunile legate de respectarea datei programării. Acest demers este însă unul benevol”, a spus Daniel Ioniţă.

Potrivit ambasadorului, în România au fost deja imunizate peste 2 milioane de persoane, ceea ce reprezintă 15% din populaţia eligibilă pentru vaccinare.

„În România succesul este unul major pentru că există interes din partea cetăţenilor să se vaccineze. Cu atât mai mult trebuie să fie privită drept extrem de valoroasă donaţia pe care o face România Republicii Moldova. Este vorba de vaccinuri oferite gratuit din cota României. Cotă pentru care România a plătit ”, a mai spus Daniel Ioniţă.

Potrivit platformei www.vaccinare.gov.md, în Republica Moldova, de la începutul campaniei de imunizare anti-COVID-19 s-au vaccinat 33.885 de persoane.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două