REVISTA PRESEI: Horoscopul politicienilor, în 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnaliștii de la Pro TV au realizat horoscopul principalilor lideri politici din Moldova, pentru acest an. Conform predicțiilor astrale, Marian Lupu și Vlad Plahotniuc își vor vedea ambițiile împlinite, iar Vlad Filat va suferi din cauza banilor. Cele mai nefaste predicții astrale îl vizează pe Vladimir Voronin, care ar putea nimeri într-un accident.

Pe pagina de deschidere a Publika.md, benzina e la putere. În schimb, cei care o plătesc nu se află pe aceeași poziție favorabilă. De astăzi, motorina se scumpește cu 60 de bani, iar benzina cu 40 de bani. Litrul de benzină cu cifra octanică 95, va costa 15,40 de lei, un real record pentru locuitorii din Moldova. Aceasta este cea de-a opta modificare a prețului la benzină, din 2010 și până în prezent, în timp ce la motorină asistăm la cea de-a șaptea schimbare de preț.

Fiindcă sâmbătă s-au împlinit 161 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu, Jurnal.md a făcut o trecere în revistă a principalelor evenimente culturale care au avut loc în Chișinău. Și Timpul a surprins această zi comemorativă, dar într-o manieră ușor ironică: Vladimir Voronin a fost surprins de fotoreporteri într-o ipostază politico-romantică, în apropierea unui bust al poetului nepereche.

Dacă tot e iarnă, iar necesarul de vitamine al fiecăruia trebuie completat cu cât mai multe fructe, aflăm de pe prima pagină a portalului Unimedia.md cum vânzătorii pun preț pe fructe, într-o formă care poate lesne induce în eroare un cumpărător obișnuit. Șmecheria lor, paguba clienților, constă în faptul că prețul este afișat incomplet, cu o valoare la vedere, iar zecimalele, la limita rotunjirii, sunt inscripionate cu caractere foarte mici.

Mai multe pentru tine:
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Războiul dintre Gabriela Cristea și Cristina Șișcanu. Cele două, fină și nașă, acuzații grave în mediul online
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte