Republica Moldova zboară sigur spre Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wizz Air ar putea fi prima companie low-cost care va ajunge în Republica Moldova

Ieri a fost parafat acordul care le va permite companiilor noastre să zboare fără restricții în UE și celor europene să vină la noi. Începând cu 2012, moldovenii vor avea parte de servicii mai bune de transport aerian și de bilete mai ieftine cu 30%-40%.

Acordul privind spaţiul aerian comun dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova a fost semnat la Chișinău de către secretarul general al Guvernului, Victor Bodiu, negociator-şef din partea țării noastre şi Klaus Gail, din partea UE. Experţii, dar şi oficialii spun că documentul a fost negociat într-un timp record și este un pas important pe care Moldova îl face spre comunitatea europeană.

„Datorită acestui acord vor fi deschise mai multe curse şi vor fi eliminate toate restricţiile la preţuri, la numărul de curse și de pasageri", a declarat Philip Burghelle-Vernet, şeful Departamentului Relaţii multilaterale şi acorduri în transport aerian din cadrul Directoratului General pentru Mobilitate şi Transport.

Citește și:

Bilete de avion mai ieftine cu 30%- 40%, servicii mai bune şi zboruri nelimitate

Astfel, mult așteptatele companii europene vor intra pe piața noastră, ceea va duce la o competiție sănătoasă. „Odată cu creșterea concurenței vor scădea prețurile la bilete și vor fi îmbunătățite serviciile. Mizăm pe faptul că în Moldova vor veni companii low cost. Negociem deja cu Wizz Air şi sperăm că va accepta să deschidă rute în diferite direcţii de pe aeroportul din Chişinău sau de la Bălţi", a explicat Valentin Dogotari, şeful Serviciului Transport Aerian.

La rândul lor, firmele noastre vor putea opera zboruri spre UE, nu însă și în interiorul uniunii. „Astfel, ele vor obţine acces spre o piaţă cu o populaţie de circa 500 de milioane de locuitori", a spus premierul Vlad Filat.


Moldovenii se vor bucura, de asemenea, de condiții mai bune și călătorii sigure. „Zborul va fi mai scurt, mai sigur şi mai eficient din punct de vedere economic. Operatorii urmează să facă niște schimbări de ordin tehnic", a precizat expertul independent Radu Bezniuc.

RENUNȚĂM LA FLOTA SOVIETICĂ

Totodată, ţara noastră s-a angajat să se conformeze standardelor europene. Până în 2017, va trebui să renunțăm la avioanele de tip sovietic, iar până în 2023 să eliminăm și elicopterele vechi. „Un număr restrâns de nave vor fi afectate", susține Nicu Popescu, expert în politică externă, care a participat la negocierea documentului.

Este vorba de nu mai mult de șase avioane și șapte elicoptere, iar termenele sunt mai mari în comparație cu cele prevăzute, bunăoară, pentru Georgia (2015 și 2019).

NEGOCIERI ÎN TIMP RECORD

Pe 26 august 2010, premierul Vlad Filat i-a adresat preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, o scrisoare prin care anunţa intenţia Republicii Moldova de a adera la spaţiul aerian comun cu UE.

Prima rundă de negocieri a avut loc la 27 iulie 2011 şi în trei luni discuțiile au fost finalizate, în cadrul a trei runde de negocieri. Potrivit experților este un timp record. Ucraina, de exemplu, negociază fără pea mari rezultate de 3 ani.

Acordul va fi semnat la Bruxelles în cel mult trei luni. Documentul va intra în vigoare la data semnării.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri