Republica Moldova: Un miliard de lei lipsă la buget

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Veaceslav Negruţa, ministrul Finanţelor a anunţat în cadrul şedinţei de Guvern că pe parcursul anului trecut, datoriile contribuabililor faţă de bugetul public naţional s-au redus nesemnificativ, cu 4,1 milioane de lei şi constituiau la finele anului 2010 circa 1.138 milioane de lei.

Aceste restanţe reprezintă circa 4,1% din veniturile Bugetului public naţional pentru anul 2010.

Conform datelor prezentate de ministru cele mai mari datorii, în valoare de 580 milioane de lei sunt faţă de Bugetul asigurărilor sociale de stat. Ministrul nu a oferit o explicaţie a faptului că restanţele agenţilor economici rămân în continuare atât de mari.

Mihai Manole, exministru de Finanţe în perioada 1999-2002, consideră că menţinerea unei cote mari a restanţelor agenţilor economici faţă de buget este o dovadă a crizei economice şi a lipsei unei înviorări a activităţii economice. „În condiţiile în care sectoare întregi ale economiei continuă să fie în criză profundă e puţin probabil să ne aşteptăm la reducerea datoriilor faţă de buget", a declarat Mihai Manole pentru „Adevărul" . Totodată, el a precizat că existenţa acestor restanţe este o reminscenţă a tranziţiei şi că în statele dezvoltate nu există o asemenea problemă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet