Republica Moldova nu aplică modelul de vaccinare cu seruri diferite la prima şi a doua doză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi în unele state vaccinarea cu seruri diferite la prima şi a doua doză s-au dovedit a fi mai eficiente decât imunizarea cu acelaşi ser, în Republica Moldova aşa model de vaccinare nu se aplică, întrucât nu există o recomandare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a declarat Angela Paraschiv, medic-epidemiolog, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Epidemiologul a adus exemplul Danemarcei, ţară în care unele persoane s-au vaccinat cu prima doză AstraZeneca, iar cu a doua – Pfizer, iar eficienţa s-a dovedit a fi de şase ori mai mare, în comparaţie cu vaccinarea cu acelaşi ser.

Angela Paraschiv a amintit că în Republica Moldova a fost confirmată prezenţa variantei Delta a noului coronavirus. „Varianta Delta este cu mult mai contagioasă faţă de variantele iniţiale şi se caracterizează prin transmitere rapidă şi dezvoltarea unor forme clinice grave, inclusiv dezvoltarea într-o perioadă foarte scurtă de timp a pneumoniei. Un studiu recent în China a demonstrat că perioada de incubaţie a variantei Delta este de 3-4 zile, în comparaţie cu 6-7 zile, pentru variantele iniţiale ale noului coronavirus. Totodată, încărcătura virală la o persoană infectată cu varianta Delta este de 1200 de ori mai mare, comparativ cu celelalte variante. Astfel, această nouă variantă este capabilă să se reproducă mult mai repede şi este mult mai agresivă şi mult mai infecţiioasă, comparativ cu variantele iniţiale”, a subliniat  epidemiologul.

Un alt studiu din Canada a analizat datele a peste 200 de mii de cazuri de COVID-19 şi a demonstrat o creştere a virulenţei variantei Delta. „Respectiv, riscul de spitalizare a persoanelor infectate cu varianta Delta a sporit cu 120%, spitalizarea sau admiterea în secţiile de terapie intensivă a crescut cu 287 %, iar numărul deceselor, asociate cu varianta Delta a crescut cu 137 %, comparativ cu variantele iniţiale ale noului coronavirus”, a notat medical-epidemiolog.

Angela Paraschiv a îndemnat oamenii să se vaccineze, dar şi să respecte în continuare măsurile de profilaxie, cum ar fi purtarea măştii, respectarea distanţei sociale, spălarea şi dezinfectarea mâinlor. În cele 535 de centre de vaccinare anti-COVID din Republica Moldova sunt disponibile mai multe tipuri de vaccin – Pfizer, AstraZeneca, Sinovac, Sinopharm, Johnson&Johnson, a specificat Angela Paraschiv.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG